Preşedintele Klaus Iohannis a participat luni, la Paris, la deschiderea Conferinţei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice, context în care a afirmat că Acordul în acest domeniu ar trebui să aibă caracter juridic obligatoriu, iar ţările participante să contribuie adecvat.
Obiectivul conferinţei a fost încheierea unui nou acord internaţional în domeniul schimbărilor climatice.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în discursul său, preşedintele Klaus Iohannis a vorbit despre "provocarea majoră" pe care o reprezintă la nivel global schimbările climatice şi a pledat pentru acţiuni comune în acest sens.
Şeful statului a subliniat importanţa ca Acordul de la Paris în domeniul schimbărilor climatice să aibă caracter juridic obligatoriu, să asigure participarea tuturor părţilor la Convenţia-Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice şi să includă angajamente de reducere a emisiilor din partea tuturor părţilor implicate.
În acelaşi timp, preşedintele Klaus Iohannis a arătat că acest acord ar trebui să permită tuturor statelor participante să contribuie adecvat la efortul colectiv de menţinere a creşterii temperaturii medii globale sub 2°C, într-un mod care să reflecte corect responsabilităţile şi capacităţile de care dispun (inclusiv din perspectiva contribuţiilor financiare), creând în acelaşi timp oportunităţi de dezvoltare durabilă pentru toţi.
Şeful statului a subliniat şi că tranziţia globală către o economie cu emisii scăzute de carbon trebuie să facă parte din moştenirea noastră pentru generaţiile viitoare.
Contribuţia Uniunii Europene pentru Conferinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice a fost reflectată de angajamentul statelor membre de a reduce, până în anul 2030, cu cel puţin 40% emisiile de gaze cu efect de seră , faţă de nivelurile înregistrate în anul 1990.
În acest sens, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa deosebită a asigurării unor angajamente cu nivel similar de "ambiţie" din partea celorlalţi parteneri internaţionali, în principal din perspectiva necesităţii de a menţine competitivitatea industriei europene şi de a reduce riscul de relocare.