x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Irak: Portul Umm Qasr și-a reluat activitatea întreruptă de proteste

Irak: Portul Umm Qasr și-a reluat activitatea întreruptă de proteste

09 Noi 2019   •   21:00
Irak: Portul Umm Qasr și-a reluat activitatea întreruptă de proteste

În portul irakian Umm Qasr, din apropiere de Basra, s-au reluat operaţiunile întrerupte de proteste, a declarat un oficial. Toate terminalele portului erau active, iar navele au început descărcarea mărfurilor. Operaţiunile fuseseră sistate de zece zile, din cauză că protestatarii blocaseră intrarea în port.

Prin Umm Qasr intră importuri de cereale, uleiuri vegetale şi zahăr, vitale pentru aprovizionarea Irakului.

Tot sâmbătă, la Bagdad, au fost recucerite de către forţele de ordine trei poduri ocupate de manifestanţi. Ciocnirile între poliţie şi demonstranţi continuau pe o arteră comercială care face legătura între poduri şi piaţa Tahrir, unde este adunată cea mai mare parte a protestatarilor care cer demisia guvernului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: irak