Cel putin 150 de civili din cadrul Ministerului irakian al Educatiei au fost rapiti ieri de o banda de barbati imbracati in uniforme militare. Toate victimele sunt de origine sunnita. Aseara au fost insa eliberate 27 de persoane.
Cele 150 de persoane se aflau in Departamentul pentru Cercetare, situat intr-o cladire a ministerului din cartierul Karrada. Ieri-dimineata, in jurul orei locale 9:30, aproximativ 40 de camionete de politie au oprit in fata cladirii protejate de patru agenti de paza. Toate caile de acces din jurul Departamentului pentru Cercetare au fost blocate de barbati imbracati in uniforme militare. CU MAINILE IN SAN. Rapitorii, sustin martorii oculari, au intrat in cladire si au separat femeile de barbati. Pe femei le-au inchis intr-o incapere a cladirii, iar pe barbati - functionari ai ministerului sau vizitatori - i-au triat dupa criterii religioase, sunniti si siiti. Dupa aproximativ 20 de minute de cercetare a cartilor de identitate ale victimelor, sunnitii au fost legati cu catuse si urcati in camionetele parcate la intrarea in cladire, sustin unele surse neoficiale de la Bagdad. Aceleasi surse au precizat ca doua patrule de politie irakiene se aflau in apropierea ministerului in momentul rapirii. "S-au uitat si n-au facut nimic", a declarat un martor citat de BBC. Potrivit altor surse, cele doua patrule i-au urmarit pe rapitori pana intr-un cartier din estul Capitalei irakiene. Acolo le-au pierdut urma. Din fericire, rapitorii au eliberat, ieri seara, o prima transa de 27 de persoane. IPOTEZE. Autoritatile irakiene sustin ca Ministerul Educatiei a solicitat recent Ministerului de Interne suplimentarea fortelor de paza. De altfel, purtatorul de cuvant al Internelor, general de brigada Abdul Kareem Khalaf, nu a exclus posibilitatea ca atacul sa fi fost comis chiar de persoane apropiate Ministerului Educatiei, eventual de fortele de securitate ale institutiei. Aseara, Khalaf a anuntat arestarea a cinci ofiteri de politie, intre care si seful politiei din cartierul Karrada, suspectati de complicitate la rapire. Informatii neconfirmate pana la inchiderea editiei precizau ca cel putin 12 barbati din cei 150 au fost eliberati din mainile rapitorilor. Pana aseara la inchiderea editiei nu se cunosteau pretentiile rapitorilor. De regula, in schimbul rapitilor - in majoritate oameni din zonele sarace ale Irakului - se cer recompense financiare. Surse neoficiale de la Bagdad nu exclud insa ipoteza ca acest atac sa aiba legatura si cu recenta sentinta primita de Saddam Hussein - moarte prin spanzurare - pentru genocidul de la Dujail.Citește pe Antena3.ro