Ostaticul american Roy Hallums, rapit in Irak anul trecut in noiembrie, a fost eliberat aseara de trupele americane, relateaza AFP. Despre Hallums nu se mai stia nimic din luna ianuarie, ceea ce alimentase speculatiile potrivit carora barbatul ar fi fost ucis de rapitori. Potrivit AFP, Hallums era tinut prizonier la o ferma parasita situata la circa 25 de kilometri sud de Bagdad. O data cu el a fost eliberat si un cetatean irakian care fusese rapit in aceeasi zi, dar numele lui nu a fost facut public, pentru ca familia sa nu fusese inca anuntata.
LANGA AI NOSTRI. Surse apropiate dosarului ostaticilor romani din Irak sustin ca americanul si irakianul s-ar fi aflat, in perioada detentiei, in acelasi loc cu Marie-Jeanne Ion, Ovidiu Ohanesian si Sorin Miscoci si cu jurnalista franceza Florence Aubenas. Declaratiile rezervate facute de acestia chiar si dupa eliberarea lui Aubenas ar putea fi explicate, acum, prin faptul ca ei ii protejau pe ostaticii ramasi in acel loc de detentie. Hallums si irakianul ar fi ultimele persoane care se mai aflau acolo, in cazul in care rapitorii nu au mai adus si alti ostatici, dupa ce si frantuzoaica a fost pusa in libertate. Potrivit AFP, eliberarea de ieri a fost rezultatul unei interventii a trupelor SUA si are la baza informatii furnizate de un detinut irakian aflat in custodia coalitiei. (M.C., I.C.)Citește pe Antena3.ro