x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Iran: Ayatollahul Khamenei susţine decizia de majorare a preţului benzinei

Iran: Ayatollahul Khamenei susţine decizia de majorare a preţului benzinei

17 Noi 2019   •   18:30
Iran: Ayatollahul Khamenei susţine decizia de majorare a preţului benzinei

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, şi-a exprimat duminică sprijinul faţă de majorarea preţului la benzină, decisă în mod surprinzător de guvern şi care a declanşat proteste în mai multe oraşe ale ţării, transmite AFP.

„Nu sunt expert şi există opinii diferite, dar am spus că, dacă şefii celor trei ramuri iau o decizie, o susţin”, a declarat Khamenei, citat de televiziunea de stat.

Majorarea preţului benzinei a fost decisă vineri de Înaltul consiliu de coordonare economică, format din preşedintele ţării, preşedintele parlamentului şi şeful autorităţii judiciare.

„Şefii celor trei ramuri au luat o decizie întărită de avizul experţilor şi, prin urmare, ea trebuie pusă în aplicare', a mai spus Ali Khamenei”.

„Anumite persoane vor fi, cu siguranţă, contrariate de această decizie (...) dar a devasta şi da foc nu este (o reacţie) de persoană normală, ci de huligan”, a continuat el.

Un poliţist şi cel puţin un civil au fost ucişi începând de vineri în cursul manifestaţiilor desfăşurate în mai multe oraşe din Iran împotriva majorării preţului benzinei.

Sâmbătă, agenţia semioficială ISNA anunţase că o persoană a murit şi mai multe au fost rănite la Sirjan, în sudul ţării, unde manifestanţii au încercat să dea foc unor depozite de benzină.

Patruzeci de persoane au fost arestate în oraşul iranian Yazd, din centru, după ciocnirile cu poliţia, a relatat duminică tot ISNA.

Ghidul suprem a mai declarat că, de două zile, anumite entităţi care se opun puterii actuale „se bucură”, cu referire la dinastia Pahlavi, alungată de la putere în 1979 de revoluţia islamică, dar şi la gruparea de opoziţie iraniană Mujahedinii poporului (MEK), considerată de Teheran organizaţie „teroristă”.

„Ceea ce cer este ca nimeni să nu-i ajute pe aceşti criminali”, a adăugat ayatollahul Khamenei, chemând populaţia să se desolidarizeze de cei care perturbă manifestaţiile.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ali khamenei