x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Iranul amenință să scufunde navele americane din Golful Persic

Iranul amenință să scufunde navele americane din Golful Persic

de Şerban Mihăilă    |    13 Mai 2016   •   19:08
Iranul amenință să scufunde navele americane din Golful Persic

Forțele navale iraniene avertizează că dețin un arsenal secret, pregătit să scufunde orice navă americană care ar pune în pericol integritatea teritorială a țării. În același timp, comandanții militari iranieni consideră prezența Statelor Unite în regiune drept “răul absolut” și amenință cu atacuri neașteptate.

“De fiecare dată când americanii vor privi în Golful Persic, ne vor vedea pe noi. Ei știu că, în cazul în care vor comite cea mai mică greșeală, le vom scufunda navele în Golful Persic, Strâmtoarea Ormuz sau Marea Oman”, a declarat contraamiralul Ali Fadavri, unul dintre cei mai temuți lideri ai Gărzilor Revoluționare, elita ultraconservatoare a armatei iraniene. “I-am informat deja pe americani că prezența lor în Golful Persic reprezintă răul absolut”, a tunat el la oră de maximă audiență, într-o intervenție difuzată de televiziunea iraniană de stat. Fadavri i-a avertizat apoi pe dușmanii Iranului că nu sunt conștienți decât de o mică parte a puterii militare a țării sale. Contraamiralul a spus că forțele navale iraniene dispun de facilități subterane care adăpostesc rachete sol-mare și vase rapide de luptă. În acest fel, vasele iraniene, “care ating o viteză dublă față de cele mai rapide nave americane”, sunt mai puțin vulnerabile la eventuale atacuri aeriene. Mai mult, Garda Revoluționară poate utiliza rachete sol-aer.

Afirmațiile dure ale lui Fadavri vin după recenta rezoluție a Congresului american, care condamnă nerespectarea de către Teheran a “legislației maritime internaționale”, precizând că desfășurarea de exerciții militare ”subminează stabilitatea” în Golful Persic. În luna ianuarie, Iranul a organizat exerciții navale în Marea Oman și Oceanul Indian. La începutul acestei luni, însuși ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem iranian, a respins categoric rezoluția Congresului SUA, afirmând că, în zona Golfului, forțele navale iraniene au dreptul să facă toate manevrele pe care le cred de cuviință, iar americanii sunt intrușii.

SUA au ridicat multe din sancțiunile contra Iranului, în cadrul acordului asupra programului nuclear iranian, din iulie 2015. Iranienii spun că sancțiunile sunt ridicate doar pe hârtie.

 

 

 

 

×