x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Iranul vrea să grăbească programul de îmbogățire a uraniului

Iranul vrea să grăbească programul de îmbogățire a uraniului

21 Iun 2022   •   12:48
Iranul vrea să grăbească programul de îmbogățire a uraniului
Sursa foto: pixabay.com

Iranul vrea să grăbească programul de îmbogățire a uraniului prin folosirea unor centrufuge tip IR-6 în instalația subterană de la Fordo, arată un raport AIEA, citat de Reuters.

Acțiunea vine după ce 30 din cele 35 de state membre ale AIEA au adoptat o rezoluție în care critică Teheranul pentru că nu a oferit expicații pentru situri nedeclarate. SUA s-a retras din acord în 2018 și a reimpus sancțiunilor, provocând creșterea tensiunilor între părți. 

Iranul a decis îndepărtarea camerelor de supraveghere instalate de Agenție și a instalat centrifuge avansate care îi erau interzise. 

Inspectorii AIEA au transmis că Iranul este pregătit să alimenteze centrifugele cu hexafluorură de uraniu (UF6) gazoasă, pentru a doua treaptă de IR-6 de la uzina de la Fordo. Grupul de 166 de centrifuge este singurul prevăzut cu sub-colectoare modificate, care permit trecerea mai uşoară la un alt nivel de puritate a uraniului. Anterior, autoritățile din această țară au anunțat Agenția că poate crește concentrația uraniului cu 5-20% cu ajutorul a două grupuri de centrifuge IR-6.

Iranul nu a declarat explicit AIEA ce nivel de puritate va fi atins cu ajutorul cascadei respective după pasivare. Anterior, Teheranul informase Agenţia că se poate ajunge, cu ajutorul celor două grupuri de centrifuge IR-6, la o concentraţie a uraniului de 5% sau 20%.

Totodată, Iranul a reșit până acum să îmbogățească uraniul la 60%. Concentrația necesară pentru producerea bombei atomice este de 90%.
 

×
Subiecte în articol: iran uraniu