x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Israelul îşi reduce contribuţia la ONU după votul UNESCO asupra oraşului Hebron

Israelul îşi reduce contribuţia la ONU după votul UNESCO asupra oraşului Hebron

07 Iul 2017   •   20:55
Israelul îşi reduce contribuţia la ONU după votul UNESCO asupra oraşului Hebron
Sursa foto: eman/commons.wikimedia.org

Premierul Benjamin Netanyahu a hotărât vineri să reducă din nou contribuţia Israelului la ONU după decizia UNESCO, despre care a spus că este "delirantă", de a declara oraşul vechi din Hebron, în Cisiordania ocupată, ca "zonă protejată" a patrimoniului mondial, relatează AFP. 

"O altă decizie delirantă a UNESCO", a declarat premierul israelian într-o înregistrare video publicată pe pagina sa de Facebook. "De data aceasta, ei au considerat că Mormântul Patriarhilor din Hebron este un sit palestinian, ceea ce înseamnă că nu evreiesc, şi că este un sit în pericol". 

În acest context, Benjamin Netanyahu a anunţat o reducere de un milion de dolari în contribuţia Israelului la ONU. 

A fost a patra tăiere decretată într-un an de guvernul israelian care şi-a diminuat contribuţia la Naţiunile Unite de la 11 milioane de dolari anual la 2,7 milioane de dolari, potrivit unui responsabil israelian. 

Comitetul pentru patrimoniul mondial din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), reunit vineri la Cracovia (Polonia), a înscris centrul vechi al oraşului Hebron pe această listă ca "sit cu o valoare universală excepţională în pericol". 

De asemenea, a plasat acest oraş situat în teritoriile palestiniene pe lista patrimoniului în pericol. 

"Nu este un sit evreiesc?", s-a întrebat Benjamin Netanyahu în înregistrarea video. "Cine este înmormântat acolo? Abraham, Isaac şi Iacob. Sarah, Rebecca şi Lea. Părinţii noştri (biblici)", a continuat el. 

Hebron are o populaţie de 200.000 de palestinieni şi câteva sute de colonişti israelieni, grupaţi într-o enclavă protejată de soldaţi, în apropiere de un loc sfânt pe care evreii îl numesc "Mormântul Patriarhilor", iar musulmanii "Moscheea lui Ibrahim". 

Palestinienii consideră că situl este ameninţat din cauza unei creşteri "alarmante" a actelor de vandalism comise asupra proprietăţilor palestiniene din centrul vechi al oraşului, pe care le atribuie coloniştilor israelieni. 

Liderii israelieni sunt de părere că rezoluţia luată în privinţa oraşului Hebron neagă o prezenţă evreiască veche de 4.000 de ani în această regiune.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: Israel onu hebron