x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Italia: Numărul infractorilor români se încadrează în parametri normali

Italia: Numărul infractorilor români se încadrează în parametri normali

20 Ian 2010   •   00:00

Ambasadorul Italiei în România, Mario Cospito, a declarat, azi, că numărul infractorii români se încadrează în parametri normali în peninsulă având în vedere numărul de imigranţi, potrivit Mediafax.

Ambasadorul Italiei în România, prezent, miercuri la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), a adăugat că zece la sută dintre deţinuţii din Italia sunt români, însă e firesc în condiţiile în care sunt 1.200.000 de români care trăiesc acolo.

Diplomatul a precizat că nici la nivelul Uniunii Europene cifrele nu arată că infractorii românii ar constitui o problemă.

El a mai spus că există şi cazuri de italieni care comit infracţiuni în România.

Mario Cospito a subliniat că relaţiile dintre autorităţi sunt foarte bune, fiind prezent la Ministerul Justiţiei un magistrat de legătură italian, şi trei magistraţi de legătură români în Italia.

Ambasadorul italian a participat, miercuri, la conferinţa privind implementarea un proiect referitor la creşterea eficienţei procedurii de evaluare a activităţii profesionale a magistraţilor, care va fi realizat de CSM în parteneriat cu instituţia similară din Italia.

×
Subiecte în articol: externe