Fostul premier croat Ivo Sanader a fost condamnat marţi la o pedeapsă de 10 ani de închisoare într-un proces de corupţie, ale cărui tentacule se întind până în Ungaria şi Austria, un caz urmărit cu mare atenţie de Uniunea Europeană.
Croaţia urmează să adere la UE în 2013, iar cazul Sanader a fost considerat de UE dovada că Zagrebul chiar este serios în intenţiile sale de a lupta contra corupţiei la cel mai înalt nivel.
“Inculpatul Ivo Sanader a fost condamnat la o pedeapsă de zece ani de închisoare”, a sunat vocea judecătorului Ivan Turudic în sala de judecată.
Îmbrăcat într-un costum gri, purtând o cravată bleu la gât, Ivo Sanader (59 de ani), care a condus două Guverne în perioada 2003-2009, şi a cărui acţiune politică a condus ţara spre aderarea la UE, şi-a ascultat verdicul conştient de ceea ce îl aşteaptă. El a fost imediat plasat în detenţie, iar avocatul său a declarat pentru presă că va depune recurs la decizia instanţei.
Compania MOL respinge acuzaţiile de dare de mită în cazul fostului premier croat Sanader
Grupul petrolier ungar MOL a respins acuzaţiile potrivit cărora ar fi dat mai multe milioane de euro mită fostului premier croat Ivo Sanader, condamnat marţi la Zagreb la o pedeapsă de zece ani de închisoare, relatează AFP.
“Fără a dori să comentăm decizia în primă instanţă a justiţiei croate, apreciem că acest proces este mai mult o afacere politică croată decât una care să privească MOL sau INA”, a afirmat compania ungară într-un comunicat oficial.
MOL apreciază că este imposibil să condamni pe cineva “fără motiv, fără un delict şi fără dovadă”. “Nu există motiv. Când au fost preluate acţiunile INA, compania era în pragul falimentului. Cu siguranţă MOL nu avea nevoie de mijloace ilegale pentru a prelua controlul companiei în 2009”, se arată în comunicat. “Nu există nici delict, pentru că MOL nu a dat nimic unor oameni politice sau unor persoane care au luat decizii pentru a consolida şi salva INA”, se mai arată în comunicat. “Nu există nici dovezi, pentru că acuzaţiile sunt bazate pe mărturiile unei singure persoane, dezminţite de acuzat şi de alţi doi martori”, subliniază MOL.
În calitatea sa de prim investitor străin în Croaţia, MOL doreşte să contribuie la succesul INA, făcând-o mai performantă şi profitabilă, a subliniat compania în comunicatul său.
Agenţiile internaţionale de presă subliniază că Sanader este al doilea premier al unei ţări din Europa de Sud-Est, a cărei justiţie este urmărită îndeaproape de UE, care este condamnat pentru corupţie, cu referire la fostul premier al României, Adrian Năstase, condamnat anul acesta la doi ani de închisoare cu executare şi care se află deja în detenţie.
Judecătorul croat a mai pronunţat o sentinţă în cazul Sanader: condamnarea la plata unei amenzi de 480.000 de euro “către statul croat, în termen de 15 zile”.
Artizan al integrării ţării sale în NATO, în 2009, Sanader este acuzat că a încasat peste 10 milioane de euro pentru a asigura grupului MOL controlul controlul asupra companiei petroliere croate INA, fără a poseda majoritatea acţiunilor. “S-a stabilit că aţi încasat mită ca urmare a acordului dumneavoastră prealabil cu şeful conducerii MOL, Zsolt Hernadi”, a spus judecătorul, care a adăugat:”Comportamentul dumneavoastră a afectat interesele vitale ale Croaţiei, precum şi reputaţia sa în lume”.
La Budapesta, în ianuarie 2012, Parchetul ungar a clasat o anchetă referitoare la preşedintele director general al MOL, Zsolt Hernadi, bănuit că i-a dat această sumă de bani ca mită lui Sanader.
Sanader a mai fost condamnat pentru că a încasat ilegal 482.000 de euro comisioane de la un credit acordat Croaţiei de către banca austriacă Hypo Adria Group în timpul conflictului sârbo-croat (1991-1995) care a urmat proclamării independenţei Croaţiei, în timp ce era ministru adjunct al Afacerilor Externe. “Războiul a fost un mediu ideal pentru intenţiile dumneavoastră infracţionale”, a comentat judecătorul.
În zilele care au precedat inculparea sa, în decembrie 2010, la cererea justiţiei croate, Sanader a fost arestat în Austria, care l-a extrădat ulterior în Croaţia. El a petrecut un an în arest preventiv, înainte de a fi eliberat pe cauţiune la o lună după ce i-a început procesul în decembrie 2011.
Justiţia croată instrumentează în total cinci dosare în numele lui Sanader, toate pentru fapte de corupţie şi abuz de putere.
În timpul procesului, Sanader, care a pledat nevinovat, a afirmat că este victima unei “vânători de vrăjitoare”.
Zguduit de aceste scandaluri, partidul pe care Sanader l-a adus la putere în 2003 după ce a stat patru ani în opoziţie, l-a exclus din rândurile sale, după ce a pierdut alegerile legislative din decembrie 2011 în faţa actualului partid la putere, social-democrat.
Într-un interviu acordat recent, Sanader a acuzat-o pe succesoarea sa în fruntea Guvernului, Jadranka Kosor, că a ordonat o perspecuţie politică la adresa sa. Culmea este că Sanader însuşi a ales-o pe Kosor pentru a-i urma la conducerea Guvernului şi a partidului său, în iulie 2009, după retragerea sa din viaţa politică, reaminteşte AFP. Când a făcut acest anunţ-surpriză, Sanader a declarat că dorea să atragă astfel atenţia UE asupra unui diferend frontalier cu Slovenia, în care Zagrebul se simţea nedreptăţit.
Presa locală nu a acceptat niciodată această explicaţie, dar nu a reuşit să clarifice motivele demisiei acestuia într-un moment în care atinsese maximul popularităţii.