x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mesajul americanilor pentru armata israeliană: să evite luptele în interiorul spitalelor din Gaza

Mesajul americanilor pentru armata israeliană: să evite luptele în interiorul spitalelor din Gaza

de Redacția Jurnalul    |    12 Noi 2023   •   21:55
Mesajul americanilor pentru armata israeliană: să evite luptele în interiorul spitalelor din Gaza
Sursa foto: Hepta

Oficialii americani au transmis forțelor israeliene că doresc evitarea luptelor în interiorul spitalelor din Gaza care pun în pericol viețile civililor.

Mesajul a fost transmis de consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Jake Sullivan.

„Statele Unite nu doresc să vadă lupte cu focuri de armă în spitale unde oameni nevinovați, pacienți care primesc îngrijiri medicale, sunt prinși între combatanți și am avut consultări active cu Forțele de Apărare israeliene pe această temă", a declarat, pentru CBS News, Jake Sullivan.

Oficialii palestinieni au afirmat că mai mulți civili sunt blocați în interiorul spitalului Al Shifa, în timp ce în zonă se dau lupte grele.

În replică, autoritățile din Israel au susținut că oamenii pot fi evacuați în siguranță și că spitalul ascunde un centru de comandă al Hamas.

(sursa: Mediafax)

×