Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sfârșitul celor patru ani în care președintele Donald Trump și-a exprimat ostentativ disprețul față de europeni, acuzându-i constant că vor să profite de pe urma Americii, găsește Uniunea Europeană pe o poziție mai îndepărtată ca niciodată de marele său aliat strategic de peste Ocean. Răceala transatlantică din ultimii ani s-a transformat pentru blocul comunitar într-o autonomie strategică accentuată față de SUA, promovată intens de Franța și îmbrățișată în ultima vreme și de Germania, care vede acum noi oportunități economice. Noul lider de la Casa Albă moștenește o problemă delicată, într-un moment în care rolul de lider mondial al SUA este tot mai contestat.
Catapultată în mijlocul unei crize fără precedent, generată în egală măsură de pandemia din Wuhan și de politica total imprevizibilă și deseori riscantă a fostului președinte, noua administrație de la Washington are de gestionat, pe lângă problemele interne, un dosar extern voluminos, care include ascesiunea economică și militară fulminantă a Chinei, schimbările climatice și răspândirea necontrolată a arsenalelor nucleare. La toate aceste teme se adaugă un subiect aparte: refacerea relațiilor cu aliații europeni, dinamitate de discursul belicos al fostului lider american. Joe Biden a făcut deja primele gesturi pentru apropierea de Europa. Președintele a anunțat că SUA se vor alătura din nou Acordului de la Paris privind schimbările climatice, vor reintra în Organizația Mondială a Sănătății și sunt gata să revină în tratatul nuclear internațional cu Iranul. În termeni generali, el a vorbit și despre întărirea parteneriatului SUA-NATO. De cealaltă parte, în pofida declarațiilor de dragoste făcute lui Biden la învestirea sa, europenii continuă politica autonomiei strategice pe care au dezvoltat-o în timpul neînțelegerilor interminabile cu Trump și par să consolideze parteneriatul cu China, cel mai mare adversar al americanilor în momentul de față.
Cal troian „made in China”
La presiunile Chinei, liderii europeni, în frunte cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, au încheiat o înțelegere comercială extrem de controversată cu Beijingul, pe 30 decembrie 2020. La vremea respectivă, echipa de tranziție a lui Biden, care nu preluase încă puterea, ceruse Europei să amâne această decizie. Merkel ar fi dorit însă cu orice preț parafarea acordului înainte de încheierea președinției germane la UE, pe data de 31 decembrie a anului trecut. „Financial Times” sugerează chiar că liderul de la Berlin s-a grăbit să ajungă la o înțelegere cu chinezii pentru a salva industria auto germană, prin obținerea accesului la cea mai mare piață de mașini din lume. Criticii acordului, care mai trebuie ratificat de Parlamentul European, susțin că liderii europeni au sacrificat așa-zisa lor „preocupare” pentru respectarea drepturilor omului pe altarul unor câștiguri financiare imediate și, în același timp, au vulnerabilizat Europa la presiunile Chinei. De altfel, la numai o săptămână după semnarea documentului, autoritățile chineze arestau 50 de persoane, inclusiv un avocat american, pe baza unor acuzații de „subminare” a conducerii pro-Beijing din Hong Kong. Nici acordul în sine nu pare extraordinar pentru UE, în condițiile în care, în momentul de față, China are un acces mult mai mare în Europa decât îl au europenii pe piața colosului asiatic. După toate aparențele, Beijingul le-a făcut europenilor doar concesii limitate, în numai trei sectoare: autovehicule electrice, telecomunicații și spitale private. În schimb, chinezii au trasat o serie de interdicții care vor limita oportunitățile de investiții pentru multe companii europene. Din acest motiv, atât surse diplomatice de la Washington, cât și de la Bruxelles i-au considerat pe europeni „naivi”, remarcând, în același timp, victoria neașteptată a Beijingului, după luni întregi de izolare politică, provocată de criza virusului din Wuhan. Și, din această perspectivă, problema lui Biden în relația transatlantică poate fi nu neapărat independența UE față de SUA, ci slăbiciunea manifestată de un aliat major, de talia Europei, în fața unui adversar insistent și abil.
Citește pe Antena3.ro
Explicații de complezență?
Deocamdată, liderii de la Bruxelles încearcă să explice că autonomia strategică nu este o insultă adusă lui Biden, ci, dimpotrivă, va contribui la preluarea treptată a unor responsabilități aflate acum doar pe umerii americanilor în cadrul alianței, prin implicarea mult mai activă a UE în unele chestiuni de interes regional. „Europa trebuie să-și definească singură valorile și interesele, desigur nu contra SUA (…) SUA vor continua să ne ceară să devenim mai autonomi, să preluăm o responsabilitatea mai mare, să cheltuim mai mult pentru apărare”, susține ministrul francez al Relațiilor Europene, Clement Beaune, unul dintre apropiații președintelui Emmanuel Macron, încercând să justifice conceptul de autonomie strategică, promovat cu obstinație de Paris. În realitate, europenii par să fi îmbrățișat o teză generală care și-a făcut loc în Occident în ultimii ani și, în special, în ultimele luni: cea a declinului american, ce necesită decizii pe cont propriu.
Înjunghiați pe la spate
Pe celălalt mal al Atlanticului, aceste explicații ar putea fi privite însă dintr-o cu totul altă perspectivă. „Continentul pe care SUA au purtat două războaie pentru a-l elibera, pentru care au plătit bani grei să-l reconstruiască și apoi să-l protejeze, încă 75 de ani, încheie acum înțelegeri pe la spatele americanilor cu principalul lor rival strategic”, remarca recent „The Atlantic”. Pe lângă „trădarea istorică” semnalată de presa americană, deschiderea inițială a lui Biden față de problemele europene ar putea suferi un recul încă de la început de mandat și din cauza impresiei generale de grabă, stângăcie și naivitate, lăsată de liderii UE în negocierile cu China.
Problema lui Biden în relația transatlantică poate fi nu neapărat independența UE față de SUA, ci slăbiciunea manifestată de un aliat major, de talia Europei, în fața unui adversar insistent și abil.
