Preşedintele Comisiei Europene a reafirmat faptul că reintroducerea pedepsei capitale în Turcia, măsură pe care Ankara a declarat sâmbătă că o are în vedere după referendumul din 16 aprilie, va împiedica aderarea acestei ţări la UE, relatează duminică France Presse.
"Dacă pedeapsa cu moartea este reintrodusă în Turcia, aceasta va duce la sfârşitul negocierilor" cu această ţară, a declarat Jean-Claude Juncker, în ediţia de duminică a ziarului german Bild, vorbind de o "linie roşie".
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că se aşteaptă ca parlamentul să aprobe reintroducerea pedepsei cu moartea după referendumul din 16 aprilie privind extinderea prerogativelor prezidenţiale. Este pentru prima dată însă când Erdogan cere parlamentului să aprobe reintroducerea pedepsei cu moartea după referendumul din 16 aprilie privind revizuirea Constituţiei care vizează consolidarea puterilor prezidenţiale.
În acelaşi timp, Juncker a declarat că se opune sistării negocierilor privind aderarea Turciei, chiar dacă acestea stagnează de ani de zile. "Aceasta este o falsă dezbatere. Nu are niciun sens să vrem să calmăm nervii prin oprirea negocierilor, care oricum nu au loc", a spus el, adăugând că, în cazul în care aderarea Turciei va eşua, va fi nu din vina europenilor, ci a "lipsei de apetit a turcilor de a aplica standardele europene".
Şeful diplomaţiei germane, social-democratul Sigmar Gabriel, s-a arătat mult mai categoric. "Turcia nu a fost niciodată mai departe decât acum de perspectiva aderării la Uniunea Europeană,", a declarat el pentru ediţia din acest weekend a revistei Der Spiegel, adăugând că a avut "mereu îndoieli". Ministrul a pledat pentru un statut de parteneriat consolidat comparabil cu cel care va fi negociat pentru Marea Britanie după Brexit.
Între altele, preşedintele Comisiei Europene a spus că nu a dat crezare ameninţărlor recente ale Turciei de a lăsa un nou aflux de migranţi în Europa ca urmare a interzicerii reuniunilor electorale pro-Erdogan în unele ţări europene. "Turcia nu va denunţa acest acord, chiar dacă Erdogan mi-a spus de mai multe ori că ar vrea să o facă", a declarat el despre pactul privind migraţia între Ankara şi UE. "Turcia nu are niciun interes ca bande de traficanţi şi criminali să preia controlul coastelor sale", a argumentat Juncker. AGERPRES