x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Justin Bieber, transportat de urgenţă la spital. Ce spun medicii despre starea de sănătate a tânărului cântăreţ

Justin Bieber, transportat de urgenţă la spital. Ce spun medicii despre starea de sănătate a tânărului cântăreţ

08 Mar 2013   •   11:12
Justin Bieber, transportat de urgenţă la spital. Ce spun medicii despre starea de sănătate a tânărului cântăreţ

Se pare că prestaţia lui Justin Bieber la concertele de la Londra nu este deloc lipsită de surprize. Tânărul cântăreţ s-a simţit rău joi, în plin spectacol susţinut în capitala britanică, scrie TMZ, citat de Agerpres. S-a dus clătinându-se în culise şi a fost transportat de urgenţă la spital.

Când îi mai rămăseseră câteva piese de interpretat din concertul de pe O2Arena, Bieber s-a simţit rău. A încetinit deodată ritmul, s-a sprijinit pe genunchi şi s-a dus cu greutate spre culise. Cântăreţul a vrut să revină pe scenă, însă medicii i-au interzis, astfel încât a fost dus de urgenţă la spital.

Joi noapte, Bieber a vrut să îşi liniştească familia şi fanii postând o fotografie cu el pe patul de spital.

'Mă simt bine. Mulţumesc tuturor care au fost cu mine în această seară. Sunteţi cei mai buni fani din lume. Medicii încearcă încă să afle ca s-a întâmplat', a scris el pe contul Twitter. Potrivit TMZ, la originea stării sale de rău ar putea fi o problemă respiratorie.

×