De 11 luni, justitia rusa se pregateste pentru ceea ce ar trebui sa fie o condamnare categorica, pentru frauda, a celui mai mare magnat rus, Mihail Hodorkovski. Din motive necunoscute insa, citirea sentintei se tot amana.
|
TERGIVERSARI NEJUSTIFICATE. Hodorkovski, in balanta unei justitii subordonate Puterii |
Justitia rusa nu are tocmai o reputatie de eficienta si obiectivitate, iar mult-asteptata sentinta in mediatizatul caz al oligarhului cazut in dizgratie la Kremlin, Mihail Hodorkovski, nu constituie, din nefericire, o exceptie.
AMANARI. Din start, ceva nu a functionat cum trebuie in procesul lui Hodorkovski, fostul patron al companiei petroliere gigant Iukos. Lasand la o parte controversa care a inconjurat arestarea acestuia, ca si acuzele care i-au fost aduse, sentinta ce trebuia pronuntata luni, la inceputul acestei saptamani, are sanse sa nu fie data nici astazi. Dupa 11 luni in care Hodorkovski a fost tinut in inchisoare "pentru cercetari", enuntul sentintei a fost amanat de luni pe marti. La inceputul zilei de marti, completul de judecata a anuntat ca magnatul petrolului rus si complicele sau au fost gasiti vinovati pentru primul din cele 11 capete de acuzare, anume achizitia frauduloasa a 44% din actiunile Institutului de Ingrasaminte. Dupa aceasta actiune, judecatoarea Elena Maximova a decis sa suspende pronuntarea sentintei pana a doua zi.
NEMULTUMIRE. "In acest ritm, va dura cateva saptamani pana va fi anuntata toata sentinta", a apreciat Elena Lipster, avocata complicelui lui Hodorkovski si cel mai apropiat colaborator al sau, Platon Lebedev. "In mod normal, legislatia rusa prevede sedinte care dureaza toata ziua de lucru, nu inteleg de ce judecatorii incalca aceasta lege", s-a aratat nedumerit si unul din avocatii lui Hodorkovski, Iuri Smidt. In consecinta, avocatii apararii au facut o plangere oficiala impotriva judecatorilor, care trag de timp si lungesc fara motiv pronuntarea sentintei.
PROBLEME. Hodorkovski si Platon Lebedev sunt acuzati ca au prejudiciat Rusia cu mai mult de un miliard de dolari. Magnatul risca mai mult de 20 de ani in inchisoare pentru evaziune fiscala si frauda. Iukos este cel mai mare producator de petrol din Rusia si avea anul trecut restante, fata de stat, de mai bine de 3,4 miliarde de dolari.
De altfel, intreaga actiune declansata impotriva Iukosului si a sefului sau este considerata a fi orchestrata de Kremlin, care nu-i vede cu ochi buni pe afaceristii, care incearca sa se amestece in politica, si mai ales pe afaceristii cu convingeri liberale puternice, precum Hodorkovski.
SECURITATE
|
Marti, procesul lui Hodorkovski s-a desfasurat sub paza stricta. Tribunalul moscovit Mestsanski era pazit de un dispozitiv de securitate compus din mai bine de 150 de politisti. Hodorkovski si asociatul sau, Lebedev, au fost adusi la tribunal intr-un microbuz blindat, iar pe trotuarul din fata institutiei fusesera instalate bariere metalice si detectoare de metale. Fortele de securitate nu au permis decat accesul persoanelor autorizate, dupa ce, de dimineata, mai multi partizani ai lui Hodorkovski fusesera dispersati din zona, iar 27 dintre ei, retinuti. In schimb, mai bine de o suta de opozanti ai magnatului au fost lasati sa arboreze pancarte pe care se putea citi: "Dati-ne banii inapoi!" si "Hodorkovski, ne-ai furat viitorul!".
|