x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Kamala Harris ar putea efectua vizite în România şi Polonia

Kamala Harris ar putea efectua vizite în România şi Polonia

03 Mar 2022   •   23:17
Kamala Harris ar putea efectua vizite în România şi Polonia
Sursa foto: Hepta

Preşedinţia SUA analizează în mod activ posibilitatea unei vizite a vicepreşedintelui Kamala Harris în Polonia şi România, pentru a demonstra solidaritatea cu aliaţii din Europa de Est în contextul intervenţiei militare ruse în Ucraina, afirmă surse de la Washington.

Discuţiile de la Casa Albă se referă la posibilitatea ca vicepreşedintele Kamala Harris să viziteze trupele americane aflate în România şi eventual frontiera cu Ucraina, unde există o criză a refugiaţilor generată de invazia rusă, afirmă oficiali americani citaţi de publicaţia The Hill.

Deplasarea Kamalei Harris ar putea avea loc în următoarele zile sau săptămâni, potrivit surselor citate. Nu există discuţii despre o vizită a preşedintelui Joseph Biden.

"O vizită prezidenţială necesită o mobilizare logistică mai mare. Vicepreşedintele are un anturaj mai redus şi, istoric, este mai agil", a explicat un oficial de la Washington, sub protecţia anonimatului.

Biroul vicepreşedintelui SUA a refuzat să facă vreun comentariu privind planurile deplasărilor. Kalama Harris este "implicată profund în interacţiunle Administraţiei SUA cu aliaţii şi partenerii", a afirmat, în schimb, un oficial de la Casa Albă. Kamala Harris, care a fost recent în Europa, la Conferinţa pentru Securitate de la Munchen, a discutat zilele trecute cu premierul României, Nicolae Ciucă, şi cu cel al Poloniei, Mateusz Morawiecki.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Kamala Harris