x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Kaspersky Lab a prelucrat zilnic 360.000 de fişiere malware

Kaspersky Lab a prelucrat zilnic 360.000 de fişiere malware

15 Dec 2017   •   20:22
Kaspersky Lab a prelucrat zilnic 360.000 de fişiere malware

Numărul noilor fişiere malware prelucrate de Kaspersky Lab cu ajutorul tehnologiilor sale de detecţie a ajuns la 360.000/zi, în 2017, în creştere cu 11,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunţat producătorul de soluţii de securitate informatică, într-un comunicat de presă transmis vineri.

 

"Majoritatea fişierelor identificate drept periculoase intră în categoria malware (78%). Cu toate acestea, viruşii, al căror procent din total a scăzut în mod semnificativ cu 5-7 ani în urmă, pentru că implică un proces complex de dezvoltare au o eficienţă scăzută, încă reprezintă 14% din detecţiile zilnice. Restul de fisiere este reprezentat de software de advertising, care nu este considerat un malware din start, dar în multe situaţii poate provoca expunerea informaţiilor private şi alte riscuri. Protecţia împotriva acestui tip de ameninţare este esenţială pentru îmbunătăţirea experienţei de utilizare", susţin experţii.

Potrivit sursei citate, aproximativ 20.000 dintre toate fişierele periculoase detectate zilnic sunt identificate prin Astraea - sistemul de analiză malware bazat pe învăţare automatizată (machine-learning), care identifică şi blochează malware-ul automat.

Până în prezent, soluţiile Kaspersky Lab au respins peste 1,188 miliarde de atacuri lansate din diverse resurse online, localizate în toată lumea. De asemenea, soluţia antivirus Kaspersky Lab pentru web a detectat 15,7 milioane de de mostre malware unice.

Un raport realizat de către companie arată că 29,4% dintre utilizatorii de computere s-au confruntat cu cel puţin un atac malware pe parcursul anului, în timp ce 22% dintre utilizatorii de computer au fost vizaţi de programe de advertising şi de componentele acestora. AGERPRES.

×