Kiro Gligorov, fostul presedinte macedonean, a incetat din viata, noaptea trecuta, la varsta de 94 de ani. Anuntul a fost facut astazi, de catre seful sau de cabinet, Zivko Kondev. Potrivit acestuia, Gligorov a murit in somn, la domiciliul sau din Skopje, capitala Macedoniei.
Kiro Gligorov a fost primul presedinte ales democratic al Macedoniei, aflandu-se timp de doua mandate la conducerea republicii, care s-a desprins pasnic de Iugoslavia in 1991.
Gligorov a devenit presedinte in ianuarie 1991, atunci cand Macedonia era inca o republica iugoslava. El si-a condus conationalii sai catre un referendum, la care macedonenii au votat pentru independenta teritoriului de 2,1 milioane de locuitori fata de Iugoslavia.
Kiro Gligorov a supravietuit unei tentative de asasinat in octombrie 1995. El a suferit insa rani la cap si si-a pierdut un ochi, ramanand cu o cicatrice adanca pe tot parcursul vietii deasupra ochiului drept. Autorii acestei tentative de asasinat nu au fost arestati nici pana in prezent, iar ancheta a facut mici progrese in anii care au urmat.
Nascut in orasul macedonean Shtip /centrul tarii/ la 3 mai 1917, Gligorov s-a aflat timp de doua mandate consecutive la conducerea tarii, din ianuarie 1991 pana in noiembrie 1999.