x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Kosovo a introdus sistem de vize pentru cetăţenii din 87 de ţări. România nu se numără printre ele

Kosovo a introdus sistem de vize pentru cetăţenii din 87 de ţări. România nu se numără printre ele

02 Iul 2013   •   10:37
Kosovo a introdus sistem de vize pentru cetăţenii din 87 de ţări. România nu se numără printre ele

Kosovo a introdus vize pentru cetăţenii din 87 de ţări, printre care China şi Rusia, pentru prima dată după ce acest teritoriu şi-a proclamat, în 2008, independenţa faţă de Serbia, a anunţat luni un demnitar kosovar, citat de AFP.

“Tocmai am eliberat prima viză a Republicii Kosovo unui cetăţean din Ghana”, a scris şeful diplomaţiei de la Pristina, Enver Hoxhaj, pe contul său de Twitter. Hoxhaj a eliberat personal prima viză în consulatul Kosovo la Istanbul şi a ţinut să precizeze că acest regim va apăra ţara saa de migraţia ilegală şi traficul de fiinţe umane, potrivit unui comunicat dat publicităţii de Ministerul de Externe de la Priştina.

Selecţia statelor ale căror cetăţeni vor avea nevoie în viitor de viză pentru a intra în Kosovo s-a făcut conform criteriului “gradului de ameninţare pentru securitatea statului Kosovo, pentru pacea şi stabilitatea internaţională”, în acord cu decizia adoptată luna trecută de Guvernul de la Priştina privind introducerea acestui regim.

Rusia şi China, două ţări membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU care nu recunosc independenţa Kosovo şi ridică obstacole în calea aderării sale la Naţiunile Unite, figurează pe lista celor 87 de state ale căror cetăţeni vor avea nevoie de viză. În afară de Rusia, singurele ţări europene incluse pe această listă sunt Belarus, Republica Moldova şi Ucraina, alături de alte state din Asia şi Africa, printre care Egipt, India, Indonezia şi Pakistan.

Cetăţenii din anumite ţări vor putea obţine viza la frontiera Kosovo, în timp ce restul vor fi nevoiţi să depună cereri la consulate, a adăugat ministerul de la Priştina fără să ofere alte detalii.

Kosovo şi-a proclamat unilateral independenţa faţă de Serbia în februarie 2008, recunoscută, până în prezent, de peste 100 de ţări, printre care Statele Unite şi 23 dintre cei 28 de membri ai Uniunii Europe, România nerecunoscând-o.


×
Subiecte în articol: kosovo viza cetăţeni paşaport teritoriu