Locuitorii prefecturii japoneze Fukushima, unde se află centrala nucleară al cărei nume a ajuns pe buzele tuturor în ultimele zile, din cauza unor accidente în lanţ care au declanşat alerta nucleară în toată ţara, sunt foarte îngrijoraţi şi furioşi, în acelaşi timp. La cinci zile de la producerea megaseismului de vineri, urmat de devastatorul val seismic tsunami, aceştia au ajuns la capătul puterilor, a avertizat, miercuri, guvernatorul prefecturii, Yuhei Sato, în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune public NHK.
“Îngrijorarea şi mânia locuitorilor din Fukushima au atins culmea”, a subliniat guvernatorul. El a declarat că doreşte ca întreaga Japonie să dea dovadă de “solidaritate cu cei care sunt forţaţi să părăsească această zonă, din cauza pericolului nuclear”. El făcea referire la cele circa 200.000 de persoane care au fost evacuate pe o rază de 20 de kilometri în jurul centralei nucleare.
Sato s-a plâns de lentoarea cu care sosesc ajutoarele, în special alimentele şi carburanţii, pe care le aşteaptă refugiaţii. “Sunt 500 de puncte de refugiu, iar acolo sunt instalate 100.000 de persoane. Toţi aceşti oameni au nevoie de combustibil pentru a se încălzi, dar alimentele, produsele de primă necesitate şi carburanţii nu ajung”, a subliniat acesta.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Yukio Edano, a recunoscut “semnele de enervare” şi a solicitat să se efectueze un transport “eficient de produse de strictă necesitate” până la refugiaţi.