x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe La Washington, mii de "jointuri" au fost împărţite gratuit

La Washington, mii de "jointuri" au fost împărţite gratuit

21 Ian 2017   •   21:41
La Washington, mii de "jointuri" au fost împărţite gratuit

Sute de persoane s-au adunat vineri la Washington, în marja învestirii lui Donald Trump, pentru a împărţi mii de ţigări cu canabis şi a sensibiliza consumatorii, marijuana fiind legalizată anul trecut în capitala americană, relatează AFP. 

Organizatorii evenimentului (DCMJ) au organizat lucrurile la scară mare şi au pregătit 8.500 de jointuri: "de trei săptămâni rulăm pocnitori", a explicat zâmbind unul dintre organizatorii evenimentului. 

Îmbrăcat ca un biciclist, Alan Amsterdam şi-a exprimat înainte de toate speranţa că legalizarea canabisului în oraş va fi menţinută. Acesta este ameninţată de noul procuror general, Jeff Sessions, care se opune legalizării consumului de canabis. 

Cu începere din februarie 2015, este legal la Washington, capitala federală americană, să plantezi canabis acasă, în limita a şase plante, şi să deţii maxim 56 de grame, cu condiţia de a avea cel puţin 21 de ani, şi să îl faci cadou. Este interzis însă să fumezi în spaţii publice şi mai ales să îl cumperi sau să îl vinzi, deoarece Congresul, care tutelează capitala, a interzis oraşului să reglementeze comerţul cu acest drog. 

"Nu este un eveniment politic. Îi întâmpinăm pe suporterii lui Trump, pe cei ai lui (Hillary) Clinton sau Bernie (Sanders). Toţi cei care sprijină canabisul sunt bineveniţi. Scopul nostru este de a aduce la cunoştinţa unui număr cât mai mare de persoane că la Washington canabisul este egal şi dorim să rămână aşa. Mesajul nostru pentru Donald Trump: nu te atinge de asta", a continuat Alan Amsterdam. 

Nataly de Leon, membră a grupului, a distribuit ţigările una câte una şi, bineînţeles, coada nu s-a redus. 

Această tânără militantă pentru utilizarea medicală a canabisului: "Sunt atâţia pacienţi care suferă de boli şi pentru care canabisul ar putea să îi ajute să învingă durerile", a afirmat ea, apreciind "grotesc" faptul că poţi consuma alcool în public, dar nu să fumezi marijuana. 

Dawn Lee-Carty a fost şi ea prezentă pentru a promova binefacerile canabisului, după ce fiica sa în vârstă de nouă ani a fost vindecată cu ajutorul unei terapii pe bază de canabis. 

DCMJ a susţinut măsura care a permis legalizarea canabisului la Washington. De atunci, grupul manifestează pentru ca marijuana să fie accesibilă tuturor americanilor, în toate statele, ceea ce nu este cazul la ora actuală.AGERPRES

×