Mii de păsări vin în fiecare an în laguna spaniolă pentru a da naștere unei noi generații. Anul acesta lucrurile s-au schimbat radical din cauza secetei. Sâmbătă, doar câteva păsări se aflau în zona în care a mai rămas foarte puțină apă.
„În mod normal, laguna este plină de flamingo. Există și multe alte păsări. Se pare că schimbările climatice au provocat acest lucru", a declarat un localnic pentru Reuters.
Localnicii mai spun că nivelul precipitațiilor a fost cel mai scăzut din 1995 încoace.
Din 1984, de când zona a fost declarată rezervație naturală, peste 200.000 de pui de flamingo au ieșit din ouă în laguna situată în provincia Malaga, potrivit Oficiului pentru Agricultură, Păsări, Pescuit și Dezvoltare Durabilă din Andaluzia.
(sursa: Mediafax)