Taifunul Lan, care s-a format în Oceanul Pacific, a ajuns marți în extremitatea sudică a prefecturii Wakayama, la aproximativ 400 km sud-vest de Tokyo, aducând ploi abundente și vânturi puternice.
Autoritățile au emis avertismente de inundații și alunecări de teren, în timp ce râurile au ieșit din matcă, iar părți din unele poduri au fost luate de ape. Tornade s-au format în mai multe zone, dar nu au provocat pagube majore.
Furtuna a continuat să se deplaseze încet, cu aproximativ 15 kilometri pe oră, crescând riscul de inundații.
Zeci de persoane au fost rănite, dintre care una în stare gravă, a anunțat televiziunea publică NHK. Autoritățile au înființat centre de evacuare în clădiri sigure și în zone înalte pentru locuitorii din 11 prefecturi.
Pe lângă perturbarea zborurilor, ploaia și vântul puternic au dus la închiderea unor drumuri și suspendarea a zeci de servicii de tren.
(sursa: Mediafax)