x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Lauryn Hill a ajuns după gratii. Ce a făcut cântăreaţa de muzică hip-hop

Lauryn Hill a ajuns după gratii. Ce a făcut cântăreaţa de muzică hip-hop

09 Iul 2013   •   13:29
Lauryn Hill a ajuns după gratii. Ce a făcut cântăreaţa de muzică hip-hop
Sursa foto: nbcbayarea.com

Cântăreaţa de muzică hip-hop americană Lauryn Hill îşi ispăşeşte, începând de luni, pedeapsa de trei luni de închisoare care i-a fost impusă pentru neplata unor datorii de aproximativ 1 milion de dolari către fiscul american.

Lauryn Hill îşi ispăşeşte pedeapsa în închisoarea federală din Danbury, a declarat purtătorul de cuvânt al penitenciarului, Ed Ros. Deţinuţii din această închisoare, cu un nivel minim de securitate, trăiesc în dormitoare comune şi vor executa ore de muncă în folosul comunităţii - servicii de curăţenie, servicii alimentare şi amenajarea spaţiilor verzi, informează accesshollywood.com, citat de Mediafax. Cântăreaţa a recunoscut că este vinovată, anul trecut, de faptul că nu şi-a achitat impozitele datorate fiscului american şi mai ales pentru că nu a declarat veniturile de 1,8 milioane de dolari obţinute între anii 2005 şi 2007.

De asemenea, Lauryn Hill a declarat, în luna mai a anului trecut, că nu a reuşit să îşi plătească taxele din cauza unor probleme financiare, renunţând la industria muzicală. După ce va fi eliberată din închisoare, cântăreaţa de muzică hip-hop se va afla în regim de libertate condiţionată timp de un an, iar în primele trei luni din acea perioadă va rămâne în arest la domiciliu.

Lauryn Hill a lansat în luna mai un nou single, "Neurotic Society Compulsory Mix", primul după mulţi ani, care este disponibil pe site-ul magazinului muzical online iTunes. Potrivit contului de pe platforma Tumblr al cântăreţei, aceasta ar fi fost "constrânsă să lanseze această piesă imediat", evocând "o dată limită" ce i-a fost impusă de justiţia americană.

Lauryn Noelle Hill şi-a câştigat celebritatea în calitate de solistă a grupului Fugees. După destrămarea trupei, cântăreaţa a lansat, în 1998, primul ei material discografic solo, "The Miseducation of Lauryn Hill", pentru care a fost recompensată cu cinci premii Grammy, inclusiv la categoriile "albumul anului" şi "cel mai bun artist debutant".


×