x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Le Figaro Magazine: "POATE SUPRAVIEŢUI LUMEA A TREIA CRIZEI?”

Le Figaro Magazine: "POATE SUPRAVIEŢUI LUMEA A TREIA CRIZEI?”

de Serban Cionoff    |    17 Mar 2009   •   00:00

"Le face-a-face", binecunoscuta rubrică a hebdomadarului "Le Figaro Magazine", îi are ca invitati, pentru numărul din 7 martie 2009, pe Bill Clinton, cel de -al 42-lea preşedinte al Statelor Unite şi pe Phillipe Douste-Blazy, secretar general adjunct al ONU. Titul sub care revista inserează dialogul este, de fapt, dat de o întrebare: "Poate supravieţui, lumea a treia, crizei?".



Dincolo de afinităţile pentru acest subiect fierbinte, partenerii acestui dialog mai au ctâvea lucruri în comun. Bill Clinton conduce activităţile Clinton Global Initiaitve, care are ca obiectiv esenţial combaterea sărăciei şi a bolilor în Africa., în zece ani, Fundaţia Clinton reuşind să colecteze peste 500 milioane de dolari. La rândul său, Phlippe Douste-Blazy este preşedintele UNITAID, fundaţie destinată ajutorului medical, ale cărei activităţi se desfăşoară cu sprijinul ONU şi în parteneriat cu Fundaţia Clinton.

În deschidere este reprodus un sugestiv schimb de replici. La întrebarea lui Philippe Douste-Blazy: "Cine poate împiedica emigrarea, atâta vreme cât există foamete?", Bill Clinton răspunde: "Trebuie să colectăm (fonduri - n.n) ca şi cum am face asta pentru o campanie electorală. Dacă oamenii cred într-o cauză, atunci donează."

OPORTUNITĂŢI PENTRU TOŢI...
Prima mutare îi revine lui Bill Clinton: "Criza cere, mai urgent ca niciodată, un ajutor pentru dezvoltare  din partea ţărilor bogate pentru ţările sărace. Două miliarde de persoane trăiesc cu mai puţin de 2 dolari pe zi, un miliard cu mai puţin de un dolar. Acest lucru nu mai poate dura. Dacă sistemul financiar american se  prăbuşeşte din cauza unui exces de investiţii în subprime, se constată că economiile europene au investit, ele însele, în aceste valori imobiliare care au îmbogăţit o minoritate." De aici, constatrea că interdependenţa financiară fiind globală - fie în bine, fie în rău -, trebuie să se înţeleagă de urgenţă unde se situează exigenţele stabilităţii economice şi  să se facă diferenţa între investiţiile succesive şi speculative şi investiţiile sigure în industria manufacturieră  sau a serviciilor. "O profundă luare la cunoştinţă se produce în  Statele Unite, astfel încât noi am ajuns să ne trăim viaţa altfel decât restul lumii."

RĂSPUNDE PHILLIPE DOUSTE-BLAZY: "Cu siguranţă, criza va avea consecinţe teribile pentru ţările noastre, dar mai multe consecinţe pentru ţările sărace unde nivelul de trai se prăbuşeşte. Şi unde epidemile se înmulţesc. Un copil moare la trei secunde de paludism în Africa, în vreme ce medicamente există doar în Occident. (...) Solidaritatea, în mondializare, nu mai este doar o problemă etică ci politică. La ce va servi o politică de emigrare europeană dacă ea nu este însoţită de o minimală politică de dezvoltare? Ce om politic ne poate face să îl credem atunci când declară că el va frâna emigrarea printr-o lege, în condiţiile în care, dincolo de graniţe, pândeşte foametea? Noi trăim primii milimetri ai unui val de 30 de metri... Dacă nu ne vom regla problemele, secolul XXI va unul al unor imense violenţe."

La acest punct, Laure Mandeville, care conduce discuţiile, intervne cu o întrebare tranşantă:"Credeţi că, în pofida crizei, Administraţia Obama se va dovedi mai altruistă şi va schimba donaţiile prin ajutoare de dezvoltare?" "Pe parcursul campaniei lor electorale - atrage atenţia Bill Clinton -, Obama şi Hillary au afirmat că vor creşte ajutoarele de dezvoltare. S-a vobit mult despre  eventualitatea creării unui Fond mondial de educare după modelul Fondului global contra SIDA. Cu 10 miliarde de dolari, putem trimite la şcoală toţi copiii neşcolarizaţi din lume". În context, este menţionat Robert Gates, "singurul secretar pentru Apărare din epoca contemporană"  care a declarat că " ar fi o nebunie să se creadă că se pot rezolva problemele lumii doar prin recurgerea la forţă." De aici, o aserţiune-şoc:"Americanii au avut multe de învăţat după 11 septembrie. Nimeni nu mai are încredere în echilibrul artificial ieşit din războiul rece." Cât priveşte nivelul ajutoarelor pentru dezvoltare, fostul preşedinte american se arată încrezător:"America se va strădui să găsească banii necesari, în special după modelul recoltării de fonduri pentru campaniile electorale. Metoda aceasta ne-a demonstrat că atunci când oamenii cred într-o cauză, atunci ei donează."

RESURSE FINANCIARE INOVATE
Următoarea întrebare se referă  la "măsurile financiare inovatoare", preconizate să compenseze insuficieţa ajutoarelor financiare  de stat. Este vorba despre eforturile organizaţiei Untaid, al cărei preşedinte este Phillipe Douste-Blazy. Răspunsul diplomatului este precis, la obiect. "Circa 50 de miliarde provenind din ajutoare guvernamentale lipsesc anual la apel, în ciuda angajamentului statelor membre ale ONU, luat în anul 2000, de a furniza, anual 150 de miliarde de dolari pentru  o perioadă de zece ani." În consecinţă, pentru următoarele luni, se are în vedere introducerea "resurselor financiare inovante". Este vorba, precizează Phillipe Douste-Blazy, despres acele "microcontribuţii voluntare care vor permite să se instaureze o mondializare mai solidară." În acest scop a fost creată UNITAID - organizaţie aflată sub egida ONU, între ale cărei cinci ţări-fondatoare se numără şi Franţa. Opinia lui Bill Clinton este mai directă:"Unitaid este un model al viitorului. Aceasta este singura mare organizaţie care se sprijină pe  contribuţii modeste ale unui mare grup de oameni. Se poate face o analogie  cu recenta noastră campanie prezidenţială, care a permis să colectăm sume masive de bani prin internet. Milioane de oameni au donat sume mici care pe principiul "bulgărelui de zăpadă" au generat finanţări fără precedent pentru Obama şi Hillary."

FAMILIA CLINTON ŞI CONFLICTUL DE INTERESE.
Ultima întrebare, adresată numai lui Bill Clinton, atinge un subiect particular şi sensibil. Practic, reporterul lui "Figaro Magazine" doreşte să afle dacă  se poate vorbi despre un conflict de interese, în cazul familiei Clinton, în condiţiile în care Hillary a preluat postul de secretar de Stat în Administraţia Obama. Mai direct spus,"va putea fundaţia prezidată de Bill Clinton să supravieţuiasă în aceste condiţii?" Răspunsul  este deschis: "Acordul meu cu Administraţia Obama spune, în mod explicit, că guvernarea care susţine proiectele mele de dezvoltare, în domeniul sănătăţii sau al energiei, în Australia sau în Irlanda, poate continua să le finanţeze. Dacă un nou guvern se va instala, voi reglementa această chestiune împreună cu Departamentul de Stat. Lucrul acesta nu mă îngrijorează. Problema mea este de natură economică. Am pierdut o mare cantitate de donaţii private şi a trebuit să mă dispensez de alte mijloace de înflorire pentru a-mi păstra clinicile deschise. Suntem, aşadar, în curs  de revizuire a listelor  contribuitorilor,: încercăm mai degrabă să strângem un număr enorm de mici contribuţii decât să mizăm pe donaţiile masive ale câtorva".

×
Subiecte în articol: externe bill bill clinton clinton