Liderul partidului neonazist grec Nikos Michaloliakos a fost plasat în arest provizoriu joi după o depoziţie de durată în faţa unui judecător de la Atena, a anunţat agenţia de presă greacă ANA, citată de AFP. Acesta este acuzat de "conducerea unei organizaţii criminale" conform agenţiei, în timp ce autorităţile greci îşi continuă eforturile de a reduce la tăcere partidul neonazist, după uciderea, la 18 septembrie, a unui artist antifascist de către un membru al Chryssi Avghi.
Presa locală a precizat că magistraţii au mai decis să îl menţină în arest pe un lider local al Chryssi Avghi, acuzat că a fost implicat în uciderea artistului.
Miercuri, patru deputaţi ai partidului neonazist au fost inculpaţi de apartenenţă "la o organizaţie criminală". Trei dintre ei au beneficiat de eliberare condiţionată, în timp ce al patrulea, Yannis Lagos, a fost plasat în arest provizoriu.
Yannis Lagos a fost acuzat de asemenea de uciderea artistului antifascist Pavlos Fyssas.
Drama a bulversat Grecia, obligând autorităţile să treacă la ofensivă pentru prima dată împotriva Chryssi Avghi, care şi-a multiplicat aproape nepedepsit în ultimii ani actele de violenţă împotriva imigranţilor şi a militanţilor de stânga.