Acesta a marcat Ziua Armatei și a promis continuarea rezistenței împotriva a ceea ce el a numit „cele două armate aflate în prima linie a necredinței și a aroganței”.
Mesajul lui Mojtaba Khamenei
Potrivit Al Jazeera, Mojtaba Khamenei a subliniat că dronele țării „lovesc criminalii americani și sioniști ca fulgerul”.
„Curajoasa sa marină este gata să le facă dușmanilor să guste amărăciunea unor noi înfrângeri”, a mai spus ayatollahul.
Acesta a prezentat ultimul război ca o continuare a tradiției revoluționare a Iranului, legând Revoluția Islamică din 1979, prin două „războaie impuse” anterioare.
În plus, el a lăudat armata iraniană pentru că „a apărat cu curaj teritoriul, apele și steagul care îi aparțin”, scrie CNN.
El și-a încheiat mesajul cu condoleanțe adresate familiilor celor uciși, în „războiul impus de Statele Unite și de regimul sionist împotriva marii națiuni iraniene”.
Misterul din jurul noului Lider Suprem al Iranului
Mojtaba Khamenei nu a mai fost văzut în public dinainte de a fi desemnat succesor al tatălui său, Ali Khamenei, în funcția de lider suprem al Iranului. Acest lucru a dat naștere la speculații privind sarea sa de sănătate. El a transmis în această perioadă doar mesaje scrise.
Ali Khamenei a fost ucis într-un atac aerian comun al Statelor Unite şi Israelului, la începutul războiului din Orientul Mijlociu, izbucnit la sfârșitul lunii februarie 2026.
Mesajul lui Mojtaba Khamenei vine la câteva ore după ce presa de la Teheran a anunțat sâmbătă că armata reia „controlul strict” asupra Strâmtorii Ormuz, ca reacție la menținerea blocadei americane asupra porturilor iraniene. Cu o zi înainte decisese redeschiderea strâmtorii ca reacție la armistițiul de 10 zile între Israel și Liban.




