x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Londra ameninţă cu 'consecinţe' Beijingul în cazul nerespectării libertăţilor în Hong Kong

Londra ameninţă cu 'consecinţe' Beijingul în cazul nerespectării libertăţilor în Hong Kong

02 Iul 2019   •   17:04
Londra ameninţă cu 'consecinţe' Beijingul în cazul nerespectării libertăţilor în Hong Kong

Ministrul britanic de externe Jeremy Hunt a ameninţat marţi China cu 'grave consecinţe' dacă nu va respecta acordul din 1984 care garantează libertăţile în Hong Kong, informează AFP.

'Hong Kong face parte din China - şi trebuie să acceptăm acest fapt. Dar libertăţile din Hong Kong sunt înscrise într-o declaraţie comună. Aşteptăm ca acest acord constrângător din punct de vedere juridic să fie onorat, iar dacă nu va fi cazul vor exista consecinţe grave', a avertizat Jeremy Hunt marţi la Belfast în cursul unui eveniment de campanie pentru desemnarea viitorului şef al Partidului Conservator.

Conform acordului din 1984 între Londra şi Beijing, document care a reglementat revenirea la tutela chineză, Hong Kong se bucură de semiautonomie şi de libertăţile care nu există în China continentală, teoretic, până în 2047.

Şeful diplomaţiei britanice şi-a exprimat deja 'sprijinul neclintit' al ţării sale pentru Hong Kong şi libertăţile sale luni, ziua în care s-au împlinit 22 de ani de la revenirea fostei colonii britanice sub guvernarea Chinei, dată marcată de asaltul parlamentului local de către manifestanţi ostili guvernului pro-Beijing din Hong Kong.

'Niciunul dintre noi nu aprobă violenţa pe care am văzut-o la televizor ieri seara, dar înţelegem de ce oamenii sunt indignaţi şi se tem că le vor fi luate libertăţile fundamentale', a declarat Hunt marţi.

Întrebat despre acelaşi subiect în Camera Comunelor, secretarul de stat pentru afaceri externe, Alan Duncan, a declarat că guvernul britanic 'respinge afirmaţia guvernului chinez potrivit căreia declaraţia comună este un document istoric, ceea ce este o modalitate pentru ca ei să spună că ea nu mai este valabilă şi că drepturile şi obligaţiile noastre ce rezultă din acest tratat au luat sfârşit'.

'Spunem clar că declaraţia comună chino-britanică din 1984 obligă guvernul chinez să menţină gradul înalt de autonomie pentru Hong Kong, precum şi drepturile şi libertăţile sale', a adăugat el.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: londra beijing tensiuni jeremy hunt