x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Londra denunță „acuzațiile false” ale Rusiei în privința Nord Stream

Londra denunță „acuzațiile false” ale Rusiei în privința Nord Stream

29 Oct 2022   •   19:14
Londra denunță „acuzațiile false” ale Rusiei în privința Nord Stream

Ministerul britanic al Apărării a denunţat, astăzi, „afirmaţiile false” ale Moscovei, menite să „deturneze atenţia”, după ce armata rusă a acuzat Marea Britanie de implicare în exploziile de la gazoductele Nord Stream, precum şi într-un atac cu drone, informează Reuters.

„Pentru a deturna atenţia de la gestionarea dezastruoasă a invaziei ilegale a Ucrainei, Ministerul rus al Apărării recurge la răspândirea unor afirmaţii false de o amploare epică.”, a scris Ministerul britanic, pe Twitter.

„Această ultimă poveste inventată spune mai multe despre disputele din cadrul guvernului rus decât despre Occident.”, mai precizează mesajul.

Rusia a acuzat, tot astăzi, „reprezentanţii unei unităţi a marinei britanice” că „au participat la planificarea, logistica şi punerea în aplicare a actului terorist din Marea Baltică, la 26 septembrie, pentru a submina gazoductele Nord Stream 1 şi Nord Stream 2”.

Concomitent, Rusia a acuzat Kievul şi Londra pentru atacul masiv cu drone ce a vizat flota sa de la Marea Neagră, din Crimeea, peninsulă anexată de Moscova, care a provocat „pagube minore” la una dintre nave.

„Pregătirea acestui act terorist şi formarea personalului militar al Centrului 73 ucrainean de Operaţiuni Maritime Speciale au fost efectuate de specialişti britanici cu sediul la Oceakov în regiunea Mîkolaiv din Ucraina.”, a declarat Ministerul rus al Apărării, pe Telegram.

Navele participau la protecţia convoaielor responsabile cu exportul de cereale ucrainene, susțin autoritățile de la Moscova.

×
Subiecte în articol: nord stream