"Desigur. Acesta este obiectivul. Noi am venit aici în calitate de invitaţi speciali la cererea ţării gazdă, Uzbekistan. Acum, următorul proces este un pas către un nivel mai avansat. Cu acest pas relaţiile noastre cu țările membre vor evolua spre o poziţie foarte diferită", a spus acesta la o întrebare adresată la summitul OCS din Uzbekistan.
Șeful statului turc a mai precizat că acest lucru se va întâmpla la următorul summit OCS din India. Erdogan a făcut primele declarații în acest sens în 2013.
Turcia este ce mai mare și importantă țară NATO, după SUA, şi candidată pentru aderarea la UE. Cu toate acestea, Turcia este ținută de mulți ani în antecamrea blocului comunitar, fapt ce a crescut nemulțumirile autorităților de la Ankara.
"Din cauza lipsei de progres în negocierile cu UE i-am propus recent preşedintelui rus Vladimir Putin să ne accepte în Grupul celor cinci de la Shanghai şi vom spune atunci la revedere UE. Ce rost are să întârziem atât de mult aderarea?", a afirmat Erdogan.
Grupul celor 5 de la Shanghai s-a înființat îîn 1996, stând la baza OCS care a luat naștere în 2001. În prezent organizația cuprinde China, Rusia, India, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Uzbekistan. Iranul se așteaptă ca la summitul din Uzbekistan să obțină statut de membru.
Totodată, președinții Chinei și Rusiei au făcut apel pentru alcătuirea unei ordini mondiale multipolare mai raționale și mai juste.
"OCS este astăzi cea mai mare organizaţie regională din lume. Mai mult de jumătate din populaţia planetei trăieşte în ţările sale membre şi asigură un sfert din PIB-ul lumii", a declarat Vladimir Putin.