x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Lukasenko s-a ales cu al treilea mandat

Lukasenko s-a ales cu al treilea mandat

18 Oct 2004   •   00:00

Pentru ca in cei zece ani la carma Belarusului, presedintele Lukasenko a avut grija sa isi zdrobeasca toti oponentii, "ultimul dictator al Europei" nu ar trebui sa aiba probleme la referendumul unde se decide daca are dreptul la un al treilea mandat.

ANA ILIE

ATOTPUTERNIC. Totul in Belarus subliniaza puterea presedintelui Aleksandr Lukasenko
Belarusii au mers ieri la urne, pentru un referendum controversat, care ar trebui sa decida daca presedintele Aleksandr Lukasenko, supranumit "ultimul dictator al Europei", va capata dreptul de a candida la presedintie pentru un al treilea mandat.

Uniunea Europeana, care se invecineaza, prin Polonia si Lituania, cu Belarusul si Statele Unite, si-au exprimat deja ingrijorarea ca cele sapte milioane de votanti nu isi vor putea exprima in liniste vointa politica, iar alegerile nu vor fi nici pe departe democratice, avand in vedere trecutul lui Lukasenko. Observatorii internationali raportau ieri in jurul orelor amiezii ca la urnele de vot "degustarea" berii era un sport destul de popular si, conform listelor, la doar doua ore dupa deschiderea birourilor de vot, aproape 20% dintre belarusi votasera.

TRECUT NEBULOS. Venit la putere in 1994, pe fondul nemultumirii populare provocate de efectele dramatice ale tranzitiei de la comunism la democratie, Lukasenko a reusit foarte repede sa inabuse orice urma de opozitie, a hartuit incontinuu presa independenta si a creat o politie politica de temut. Nu si-a ascuns niciodata intentia de a recrea Uniunea Sovietica si nici simpatia pentru dictatorul Adolf Hitler. Guvernul sau este suspectat de implicare directa in disparitia a patru personalitati din opozitie. Putinii oponenti care reusesc sa isi mai faca auzita vocea sustin ca dictatorul incearca sa isi legitimeze, prin acest referendum, presedintia pe viata.

RAU. Ca mostra de cum presedintele belarus intelege sa isi conduca tara, ziarisii straini prezenti zilele acestea la Minsk pentru a urmari desfasurarea referendumului au primit un "perdaf" adresat, de fapt, Americii. Pentru ca Washington-ul isi exprimase mai devreme ingrijorarea fata de legalitatea referendumului, Lukasenko a gasit de cuviinta sa replice dur: "Cred ca si voi aveti probleme ca si noi, asa ca ocupati-va de ale voastre!", referindu-se, desigur, la prezidentialele din America. Si apoi, modest: "Daca poporul ma sustine, ii multumesc. Daca poporul voteaza pentru inseamna ca suntem pe calea cea buna", a mai spus Lukasenko, amintind ca "poporul" se prezinta la urne si pentru a-si alege viitorul parlament, o actiune care paleste in fata mizei referendumului.

SIGUR DE VICTORIE. Cu toate ca este bine cunoscut ca si cei 110 parlamentari sunt aserviti lui Lukasenko, liderul belarus nu a facut nici un secret din faptul ca doreste ca viitorul legislativ sa fie compus numai din sustinatorii sai. "Trebuie sa facem orice pentru a zdrobi opozitia interna si externa. Asta spunea bunicul Lenin, nu eu. Avem destula putere si tehnica pentru a invinge in alegeri si la referendum", si-a trambitat Lukasenko victoria inca dinainte de rezultatele oficiale. Si nu este de mirare, avand in vedere ca nimeni nu se indoieste, nici chiar opozitia, ca si de aceasta data, lucrurile vor iesi intocmai asa cum vrea Lukasenko.
×
Subiecte în articol: externe lukasenko