x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Lupte grele la Bakhmut: în zonă au ajuns parașutiști ruși

Lupte grele la Bakhmut: în zonă au ajuns parașutiști ruși

de Redacția Jurnalul    |    12 Mar 2023   •   06:40
Lupte grele la Bakhmut: în zonă au ajuns parașutiști ruși
Sursa foto: Hepta

Zeci de confruntări au avut loc la Bakhmut în ultimele 24 de ore, a anunțat un purtător de cuvânt al armatei ucrainene. Acesta a mai spus că în sprijinul grupului Wagner au fost trimiși parașutiști ruși, potrivit CNN.

Atacurile rusești asupra orașului Bakhmut din estul Ucrainei continuă, iar în ultimele 24 de ore au avut loc peste 50 de lupte între forțele ucrainene și cele rusești, a spus purtătorul de cuvânt.

„Inamicul a desfășurat în mod activ operațiuni de luptă toată săptămâna, la fel ca săptămâna precedentă. Ziua de ieri nu a făcut excepție. În ultimele 24 de ore, inamicul a atacat pozițiile noastre din sectorul Bakhmut de 157 de ori cu artilerie și lansatoare de rachete multiple", a declarat sâmbătă, la televiziunea națională, Serhii Cherevatyi, purtătorul de cuvânt al grupării estice a Forțelor Armate ucrainene.

Cherevatyi a mai spus că, la nivel terestru, orașul a fost atacat de 16 ori, iar 23 de lupte au avut loc în cartiere. El a mai dezvăluit că majoritatea grupurilor de asalt sunt formate din mercenari Wagner sprijiniți de parașutiști ruși.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×