Aeroportul din Doneţk a fost ţinta unor tiruri trase din lansatoare de rachetă în noaptea de luni spre marţi, a anunţat statul major al operaţiunii speciale derulate de armata ucraineană în sud-estul ţării, informează France Presse, citată de Agerpres. Potrivit unui responsabil militar ucrainean, în perioada 'armistiţiului' patru militari ucraineni au fost ucişi şi încă 29 răniţi, după cum relatează Reuters.
Aeroportul din Doneţk, aflat sub controlul forţelor ucrainene, a 'fost în patru rânduri obiectul unor tiruri cu mortieră şi lansatoare de rachete multiple Grad', a indicat serviciul de presă al armatei într-un comunicat, în care semnalează şi alte atacuri împotriva poziţiilor ucrainene din regiunea Doneţk.
'Aceste atacuri nu s-au soldat cu victime', potrivit sursei menţionate.
Şi purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare, Andrii Lâsenko, a confirmat marţi că, în ultimele 24 de ore, niciun soldat ucrainean nu a fost ucis pe frontul de Est.
Kievul şi separatiştii au încheiat vineri un acord de încetare a focului destinat să pună capăt conflictului, după aproape cinci luni de ostilităţi soldate cu peste 2.700 de morţi şi o jumătate de milion de refugiaţi şi persoane strămutate.
Cu toate acestea, după intrarea în vigoare a 'armistiţiului' (vineri la ora locală 18:00) patru militari ucraineni au fost ucişi şi încă 29 răniţi în zona de conflict din estul Ucrainei, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, şeful Departamentului medical-militar din Ministerul ucrainean al Apărării, Vitali Andronati.
Acordul de încetare a focului, parte a unui plan de pace mai cuprinzător, aprobat de Kiev şi de lideri ai separatiştilor rebeli vinerea trecută la Minsk, este respectat în general în estul Ucrainei, dar în unele zone, în special în centrul industrial Doneţk şi în apropiere de oraşul-port strategic Mariupol au loc tiruri sporadice şi schimburi de focuri. O femeie a fost ucisă şi patru civili au fost răniţi în noaptea spre duminică, când forţele ucrainene au făcut obiectul unor bombardamente prelungite ale rebelilor la periferia portului Mariupol, de pe coasta Mării Azov.