x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Lupul paznic la oi: toţi poliţiştii din două oraşe mexicane au fost arestaţi

Lupul paznic la oi: toţi poliţiştii din două oraşe mexicane au fost arestaţi

19 Ian 2013   •   12:06
Lupul paznic la oi: toţi poliţiştii din două oraşe mexicane au fost arestaţi

Două localităţi din nordul Mexicului nu mai au niciun poliţist: toţi cei 158 de poliţişti locali, inclusiv cei doi şefi ai acestora, au fost arestaţi vineri din cauza presupuselor legături cu crima organizată

 
Cei doi comandanţi ai poliţiei, precum şi 47 de poliţişti din Lerdo (71.000 locuitori) şi 109 din Gomez Palacio (328.000 locuitori), două oraşe din statul Durango, au fost arestaţi în cursul unei operaţiuni desfăşurate în comun de armată şi poliţia statală, a declarat Sonia de la Garza Fragoso, procurorul statului.
 
Aceşti poliţişti "fac parte dintr-o structură internă a crimei organizate şi mai mulţi dintre ei sunt acuzaţi că au participat personal la răpiri", a precizat oficialul mexican.
 
Pe de altă parte, 145 de poliţişti din Gomez Palacio au fost suspendaţi în noiembrie, iar restul elementelor active ale celor două oraşe, ce au împreună circa 500.000 de locuitori, se află în pregătire continuă.
 
Lerdo şi Gomez Palacio sunt situate într-o regiune în care în ultimii trei ani a crescut numărul răpirilor, dispariţiilor şi asasinatelor.
 
Potrivit procurorului, cele două oraşe s-au confruntat săptămâna trecută cu un val de spargeri ale băncilor şi magazinelor, interpretate ca un mijloc de presiune asupra autorităţilor după demararea unei anchete asupra poliţiştilor locali, cărora în prealabil li s-au confiscat armele.
 
Unii dintre poliţiştii arestaţi au mărturisit că "o grupare criminală a ordonat atacurile şi acţiunile pentru ca locuitorii să reclame necesitatea unei poliţii locale înarmate", potrivit procurorului.
 
Magistratul a menţionat că pe durata anchetei securitatea celor două localităţi va fi asigurată de poliţia de stat şi armată.
 

×
Subiecte în articol: politisti arestaţi mexic orase coruptie droguri