x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Macron s-a coordonat cu Biden la telefon, înainte de deplasarea la Moscova

Macron s-a coordonat cu Biden la telefon, înainte de deplasarea la Moscova

07 Feb 2022   •   09:40
Macron s-a coordonat cu Biden la telefon, înainte de deplasarea la Moscova

Preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat din nou duminică cu preşedintele american Joe Biden pentru o coordonare, înaintea deplasării sale de luni la Moscova, au anunţat preşedinţia franceză şi Casa Albă.

Convorbirea telefonică, care a durat 40 de minute, le-a permis celor doi lideri să "împărtăşească informaţii" pentru o bună coordonare înaintea deplasării, a precizat preşedinţia franceză, scrie agenţia de presă Reuters.

Macron urmează să viziteze luni Rusia, care a mobilizat trupe în apropierea Ucrainei, alimentând temerile occidentale privind o invazie.

Casa Albă a declarat că cei doi lideri au discutat despre "eforturile diplomatice şi de descurajare în curs de desfăşurare ca răspuns la acumularea militară continuă a Rusiei la graniţele Ucrainei".

Macron şi Biden şi-au afirmat sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi au convenit că echipele lor vor rămâne în contact şi vor continua să se consulte cu aliaţii şi partenerii lor, inclusiv cu Ucraina, a adăugat aceasta.

Rusia a negat că ar intenţiona să invadeze Ucraina, dar are zeci de mii de soldaţi în apropierea graniţelor vecinului său, ceea ce a determinat Statele Unite să trimită aproximativ 3.000 de soldaţi suplimentari în Polonia şi România pentru a consolida flancul estic al NATO.

În timp ce Rusia aree 100.000 de soldaţi în apropierea graniţei cu Ucraina, Moscova a declarat că ar putea întreprinde acţiuni militare nespecificate dacă cererile sale de securitate nu sunt îndeplinite. Acestea includ o promisiune că NATO nu va admite niciodată Ucraina, o cerere pe care Statele Unite şi NATO au numit-o inacceptabilă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Macron