Ouă, roșii, banane și bolovani au zburat, miercuri, spre președintele venezuelean, Nicolas Maduro, aflat într-un convoi festiv, la o paradă militară organizată în sudul țării, în orașul San Felix. Mulțimea furioasă l-a „gratulat” spontan pe dictatorul din Caracas nu doar cu proiectilele improvizate, ci și cu o ploaie de invective care-i cereau nepopularului lider să plece din fruntea țării.
Transmisiunea în direct a televiziunii de stat a fost întreruptă brusc, când vehiculul decapotabil în care se afla Maduro, înconjurat de membrii gărzii sale personale, a fost luat la țintă de oamenii furioși, care au aruncat spre președinte cu diferite obiecte, între care ouă, banane și bolovani, a transmis, ieri, DPA. „Nicolas, populația din San Felix te iubește și vrea să-ți dea de mâncare - de aceea au aruncat cu ouă, roșii, legume, coji de banane și alte obiecte”, a scris imediat, pe Twitter, liderul opoziției, Henry Ramos Allup, care nu a ratat momentul de a-l ridiculiza pe liderul socialist. Președintele Adunării Naționale, deputatul din opoziție Julio Borges, a cerut organizarea de alegeri, spunând, tot pe Twitter, că populația din San Felix și toți venezuelenii „îl resping pe Maduro și repudiază dictatura lui”. De cealaltă parte, cotidianul oficial „Correo del Orinoco” a publicat o fotografie cu Maduro, salutând mulțimea în timpul paradei, sub care scria: „Președintele mulțumește populației din Bolivar, deoarece l-a primit cu așa pasiune și dragoste”. Revolta din San Felix nu era greu de anticipat, în condițiile în care Venezuela a fost confruntată în ultimele zece zile cu un val de proteste împotriva regimului socialist de la Caracas. Autoritățile au intervenit în forță pe toată durata demonstrațiilor, aruncând cu gaz lacrimogen din elicoptere. Cel puțin patru persoane au fost ucise, între care un copil de 13 ani, doi studenți de 19 ani și un bărbat de 36 de ani, iar alte cîteva zeci au fost rănite. Protestele au izbucnit pe fondul disperării generale față de sărăcia din țară și au fost declanșate de tentativa Curții Supreme – formată din „marionetele” lui Maduro – de a-și atribui puterile parlamentului, dominat de opoziție. Decizia inițială a Curții Supreme avea să fie retrasă două zile mai târziu, în urma unor proteste diplomatice și populare fără precedent. Mai mult, Agenția de verificare a funcționarilor publici din Venezuela i-a interzis lui Henrique Capriles, principalul adversar al lui Maduro, să ocupe funcții publice timp de 15 ani și nu va putea să candideze la președinție, în 2018. Învins la o diferență mică în alegerile din 2013, în urma unor puternice suspiciuni de fraudă, Capriles a fost sancționat pentru presupuse „nereguli administrative” care i s-ar fi găsit în calitate de guvernator al statului Miranda. Potrivit opoziției, acuzațiile aduse sunt pure invenții.
„Imperialismul ocult”, marele vinovat
Dincolo de criza politică, Venezuela - lider mondial în resursele naturale de petrol - este lovită de o penurie care cuprinde majoritatea produselor de bază și o inflație incontrolabilă, estimată de FMI, pentru sfârșitul lui 2017, la 1.660%. Într-o țară manageriată dezastruos, Maduro aruncă vina pentru criza fără sfârșit pe „imperialismul ocult” și pe opoziție. De când a devenit președinte, el face turul televiziunilor, anunțând intrigi ale opoziției și conspirații internaționale puse la cale de complotiștii capitaliști, vinovați cu toții de problemele crescânde din țară, care variază de la lipsa hârtiei igienice și penele zilnice de curent, la una dintre cele mai înalte rate ale criminalității din întreaga lume.
„Nicolas, populația din San Felix te iubește și vrea să-ți dea de mâncare”, Henry Ramos Allup