x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe MAE român se implică activ în Parteneriatul Estic

MAE român se implică activ în Parteneriatul Estic

14 Mai 2019   •   14:36
MAE român se implică activ în Parteneriatul Estic

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a participat, luni, la reuniunea ministerială a Parteneriatului Estic (PaE), alături de omologii săi din statele membre ale Uniunii Europene şi din țările partenere (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina). Cu acest prilej, șeful diplomației de la București a vorbit despre necesitatea continuării reformelor în ţările din acest parteneriat. Teodor Meleşcanu a salutat marcarea celei de-a zecea aniversări a Parteneriatului Estic (PaE) pe perioada preşedinţiei române a Consiliului UE, moment descris drept „un prilej pentru reafirmarea relevanţei parteneriatului pentru cetăţenii statelor UE şi PaE deopotrivă", se menționează într-un comunicat al Ministerului român al Afacerilor Externe (MAE). Reflectând prioritatea acordată PaE în contextul mandatului României la preşedinţia Consiliului UE, ministrul Meleşcanu a punctat principalele acţiuni dedicate PaE, organizate în această perioadă, și a subliniat accentul pus pe implementarea Agendei PaE 2020, respectiv pe iniţierea unui proces de reflecţie structurat privind viitorul Parteneriatului. Meleșcanu a evidențiat necesitatea continuării reformelor şi proceselor de modernizare din statele partenere, exprimând din nou disponibilitatea ţării noastre de a sprijini eforturile acestora. Concomitent, el a subliniat importanţa strategică a continuării şi consolidării angajamentului blocului comunitar în vecinătatea estică, atât în ceea ce priveşte dialogul politic, cât şi din perspectiva alocării de resurse instituţionale şi financiare corespunzătoare, mai precizează MAE.

×
Subiecte în articol: teodor meleşcanu