Mama criminalului norvegian Anders Behring Breivik era ingrozita de fiul ei de cand acesta avea doar patru ani, scrie Daily Mail.
Breivik era hiperactiv si agresiv si nu se putea bucura de fericire sau distractie. El radea in fata mamei sale cand aceasta incerca sa stabileasca limite.
Wenche Breivik a marturisit ca in 2006, fiul ei a incercat sa o sarute. "Cand era alaturi de mine ma simteam ca intr-o inchisoare. Mi-a spus ca sunt marxista si feminista. Din 2010, a devenit foarte ciudat", a spus mama lui Breivik.
Cu o saptamana inainte de atacuri, Anders Behring Breivik i-a spus mamei lui ca este urat si ca ar vrea sa-si faca operatie estetica la fata.
Pe 22 iulie, Breivik a deschis focul asupra unor tineri laburisti care participau la o tabara de vara pe Insula Utoya si a ucis 69 de persoane, majoritatea adolescenti. Anterior, el a detonat o bomba langa sediul Guvernului, la Oslo, omorand alte opt persoane.
Judecatorii sunt cei care vor transa problema sanatatii mentale a extremistului, in varsta de 33 de ani, prin verdictul lor, asteptat pe 22 iulie sau 24 august.
Daca este gasit iresponsabil penal, Breivik risca internarea intr-o institutie psihiatrica, posibil pe viata. Daca este gasit responsabil, el risca 21 de ani de inchisoare, o pedeapsa care poate fi prelungita atat timp cat va fi considerat periculos.