Aproximativ 25.000 de protestatari s-au adunat duminică după-amiază în Piaţa Eroilor din Budapesta, la apelul a peste 500 de organizaţii civile, pentru a cere dizolvarea Parlamentului şi alegeri anticipate, a relatat MTI.
Protestatarii au citit o petiţie care a fost trimisă apoi la biroul preşedintelui Laszlo Solyom, de o delegaţie de motociclişti. Persoanele care au luat cuvântul în timpul manifestaţiei au făcut apel la eforturi pentru a împiedica Parlamentul să îl aleagă pe Gordon Bajnai, candidatul socialist la postul de premier, afirmând că Bajnai şi premierul în exerciţiu, Ferenc Gyurcsany, sunt "responsabili pentru distrugerea ţării". Partidul Socialist, la guvernare, reunit duminică în congres, l-a ales, la recomandarea premierului demisionar Gyurcsany, pe Gordon Bajnai candidat pentru postul de prim-ministru. (MFM)