x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Marea Britanie s-ar putea retrage din UE. Ce spune ministrul britanic al Finanţelor

Marea Britanie s-ar putea retrage din UE. Ce spune ministrul britanic al Finanţelor

15 Ian 2014   •   18:10
Marea Britanie s-ar putea retrage din UE. Ce spune ministrul britanic al Finanţelor

Ministrul britanic al Finanţelor, George Osborne, a avertizat Uniunea Europeană că trebuie să se reformeze, în caz contrar existând riscul ieşirii Marii Britanii prin referendumul promis până în anul 2017.

 "A venit vremea reformării Uniunii Europene şi relaţiei cu Marea Britanie, înaintea deciziei poporului britanic. Vrem să rămânem într-o Europă reformată sau preferăm să ieşim?", a întrebat Osborne la Londra. "Europa are nevoie urgentă de reforme economice. Uniformizarea reglementărilor în zona euro este necesară pentru supravieţuirea monedei unice; protejarea drepturilor statelor UE care nu sunt în zona euro este necesară pentru păstrarea pieţei unice", a insistat Osborne.

"Retragerea noastră dintr-o Europă care se va reforma ar fi dezavantajoasă pentru Marea Britanie; iar ieşirea unei ţări de talia şi importanţa globală a Marii Britanii ar fi de rău augur pentru Uniunea Europeană", adaugă ministrul britanic al Finanţelor.

×