x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe MAREA BRITANIE/Târg de divorţuri

MAREA BRITANIE/Târg de divorţuri

de Sînziana Stancu    |    17 Mar 2009   •   00:00

Eveniment în premieră în Marea Britanie, aşa-numitul "Târg de divorţuri" oferă servicii de tot felul cuplurilor destrămate, pentru ca "însinguraţii" să se descurce mai departe în viaţă.



Intitulat sugestiv SOS, adică Starting Over Show, târgul le oferă clienţilor interesaţi de la avocaţi de divorţuri până la consilieri în ipoteci, psihologi specializaţi în relaţii de cuplu şi chiar "vraci pentru gospodine". Vor veni şi experţi în arta feng shui, care "curăţă casa, inima şi viaţa celui dezamăgit" de existenţa partenerului care l-a înşelat. Deocamdată, nu se "oferă" detectivi particulari şi nici teste de paternitate. Evenimentul a fost iniţiat, după modelul altor târguri de acest gen din alte ţări europene, de britanica Suzy Miller, care a avut ea însăşi experienţa unui divorţ. În vârstă de 44 de ani, Miller a descris relaţia ei de zece ani, care s-a sfârşit în 2003, ca fiind cea mai dureroasă şi traumatizantă experienţă din viaţa ei. Cu toate astea, ea spune acum că îi este recunoscătoare fostului ei soţ că a pus capăt relaţiei lor. El s-a recăsătorit şi au devenit până la urmă "prieteni de familie", iar fostul soţ cu actuala lui soţie au anunţat-o că vor veni să o susţină la inaugurarea târgului de divorţuri.

DIN EXPERIENŢĂ
În Marea Britanie se înregistrează anual aproximativ 140.000 de divorţuri. Multe cupluri divorţate continuă să stea sub acelaşi acoperiş din cauza împrumuturilor ipotecare contractate pentru ceea ce urma să fie "casa visurilor" lor. Dar toţi vor să scape cât mai repede şi mai bine de aceste constrângeri şi de calvarul de a respira alături de cel pe care nu-l mai iubeşti. "Târgul îi va aduce laolaltă pe experţii care vor ajuta cuplurile care trec prin experienţa divorţului sau pe cele necăsătorite, care se despart", spune Miller. Din proprie experienţă, ea mai spune că, "în unele cazuri, despărţirea poate fi un catalizator pentru o viaţă mai bună".

Primul târg de divorţuri din lume a fost organizat la Viena în octombrie 2007, sub sloganul "Un nou început". Au participat atunci 500 de persoane şi 20 de specialişti care le-au oferit serviciile lor, nelipsind firmele de detectivi particulari şi laboratoarele de teste de paternitate.

×
Subiecte în articol: externe