x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Marea Britanie: Un al doilea poliţist britanic, contaminat cu Noviciok

Marea Britanie: Un al doilea poliţist britanic, contaminat cu Noviciok

15 Aug 2019   •   19:25
Marea Britanie: Un al doilea poliţist britanic, contaminat cu Noviciok

Un al doilea poliţist britanic a suferit o contaminare uşoară cu agent neurotoxic Noviciok, utilizat anul trecut împotriva unui fost agent dublu rus, a indicat joi poliţia britanică, citată de France Presse.

Serghei Skripal şi fiica sa Iulia intraseră în comă după ce veniseră în contact cu Noviciok la 4 martie 2018 la Salisbury (în sudul Angliei). Amândoi au supravieţuit, dar o locuitoare din regiune, Dawn Sturgess, a murit după ce a utilizat ceea ce crezuse a fi un parfum conţinut într-un flacon care servise fără îndoială la aducerea agentului neurotoxic din Rusia, potrivit anchetatorilor.

Un alt poliţist care fusese contaminat grav atunci când le-a venit în ajutor celor doi Skripal găsiţi fără cunoştinţă pe o bancă în faţa unui centru comercial din Salisbury a trebuit să fie spitalizat.

Londra cere Moscovei extrădarea a doi presupuşi membri ai Serviciului militar de informaţii (GRU), suspectaţi că ar fi comis atacul la ordinul Kremlinului. Moscova neagă orice implicare.

Potrivit anchetatorilor din Serviciul antitero britanic (CTP), "urme ale agentului neurotoxic" au fost identificate în eşantioane de sânge prelevate de la un al doilea poliţist, care prezentase semne de expunere la acest agent la vremea respectivă.

Este vorba despre o "foarte mică" doză şi ofiţerul, care a preferat anonimatul, "continuă să primească sprijinul" poliţiei din Salisbury, potrivit unui comunicat.

"Ancheta continuă şi noi continuăm să reconstituim acest puzzle", a afirmat CTP. Anchetatorii caută în special persoane susceptibile să fi văzut un flacon de parfum Nina Ricci contrafăcut între momentul în care cei doi Skripal au fost otrăviţi şi cel în care prietenul lui Dawn Sturgess l-a găsit într-un parc în iunie şi i l-a oferit acesteia.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Marea Britanie