Marina regală marocană a salvat 242 de migranţi originari din Africa Subsahariană care încercau să ajungă pe coasta spaniolă la bordul unor ambarcaţiuni improvizate, a informat vineri agenţia de presă marocană MAP, citată sâmbătă de France Presse.
Migranţii, dintre care 50 de femei şi 12 minori, au fost salvaţi în noaptea de joi spre vineri în timp ce aflau la bordul "mai multor ambarcaţiuni pneumatice în dificultate", a adăugat agenţia de presă, citând o sursă militară.
Migranţii salvaţi, "dintre care unii erau într-o stare de sănătate degradată, au fost aduşi în condiţii de siguranţă înapoi în porturile mediteraneene ale regatului", potrivit aceleiaşi surse.
În 2018, autorităţile marocane au oprit aproximativ 89.000 de "tentative de imigraţie ilegală" dintre care 29.000 pe mare, în principal spre vecinul spaniol, potrivit cifrelor oficiale.
De la începutul anului, peste 15.000 de migranţi au ajuns în Spania, dintre care aproximativ 12.000 pe cale maritimă, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie. Mai mult de 200 au murit sau sunt daţi dispăruţi.
Confruntată cu fluxul migranţilor, Uniunea Europeană a deblocat anul trecut un pachet de 140 milioane de euro pentru a ajuta Marocul să facă faţă migraţiei ilegale, să anihileze reţelele de traficanţi de imigranţi şi să-i protejeze pe migranţii vulnerabili.
Potrivit Asociaţiei Marocane a Drepturilor Omului (AMDH), această migraţie generează mari câştiguri: între 2.000 şi 5.000 de euro pentru trecerea unui migrant pe cale maritimă.
Mai multe asociaţii denunţă frecvent campaniile de arestări şi deplasări forţate ale migranţilor spre sudul Marocului.
În afară de migranţii veniţi din Africa Subsahariană, încercările de a ajunge pe coasta spaniolă ale tinerilor marocani la bordul unor ambarcaţiuni gonflabile s-au multiplicat de anul trecut.
AGERPRES