x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Martin Schulz dă semnalul luptei pentru detronarea cancelarului Angela Merkel

Martin Schulz dă semnalul luptei pentru detronarea cancelarului Angela Merkel

de Şerban Mihăilă    |    20 Mar 2017   •   12:30

Începând de ieri, Martin Shultz a devenit oficial principalul contracandidat al celei mai puternice femei din lume, amenințând cu șanse reale poziția de cancelar al Germaniei, deținută de Angela Merkel din 2005. În cursul congresului extraordinar al Partidului Social Democrat (SPD), Schultz urma să preia conducerea formațiunii politice și să dea startul campaniei contra actualului șef al guvernului. 

 

Încă din luna ianuarie, atunci când liderul SPD, actualul șef al diplomației și vicecancelar, prea puțin popularul Sigmar Gabriel, l-a rugat pe Schultz să preia frâiele celui mai vechi partid din Germania, social-democrații au căpătat un impuls neașteptat, de peste 10 procente, devansând în anumite sondaje chiar și Uniunea Creștin Democrată a Angelei Merkel, care încearcă să obțină un al patrulea mandat de cancelar, în alegerile generale din septembrie. Cu câteva luni în urmă, acesta ar fi fost un rezultat de neconceput, SPD, partener minoritar în coaliția conservatorilor la nivel federal, aflându-se la doar 20 la sută din intențiile de vot, deși Merkel era criticată constant pentru politica „ușilor deschise” în privința imigrației. Astăzi, ultimele sondaje îl plasează pe carismaticul Schultz aproape la egalitate cu Merkel, la peste 30 la sută din voturi. De altfel, susținătorii tradiționali ai social-democraților, aflați în coaliția de guvernare timp de aproape opt din ultimii 12 ani, considerau că SPD „a veștejit” la umbra Angelei Merkel, fiind sătui până peste cap de „marea alianță”, remarcă AFP într-un comentariu. Venirea lui Schultz a reaprins însă entuziasmul partidului, devenind încă de la începutul anului un fenomen viral pe Internet, nu doar printre susținătorii SPD.

Lider șarmant, ușor populist   

Fost președinte al Parlamentului European, Martin Schulz, în vârstă de 61 de ani, este cunoscut pentru talentul său de orator. Faptul că o mare parte din carieră și-a petrecut-o la nivel european și este lipsit de experiența unui mandat important în Germania îi oferă lui Schulz șansa să se detașeze de politica guvernamentală, pomovată de SPD în cadrul coaliției, apărând astfel ca un om politic original, cu o nouă deschidere. Parcursul atipic și originile sale unice – a vrut să ajungă fotbalist profesionist, a învins alcoolismul înainte de a deveni librar și a învățat singur cinci limbi străine – îi conferă lui Schulz o faimă populară, ce-i estompează profilul de om al Bruxelles-ului, oferindu-i un avantaj într-un moment în care euroscepticismul câștigă teren în Europa.

Membrii SPD speră ca Schulz să remedieze dezacordurile create în societate de amendamentele reformelor pieței forței de muncă, introduse de fostul cancelar SPD, Gerhard Schroeder. Aceste măsuri nepopulare au scăzut rata șomajului, însă au creat o generație de „muncitori săraci”. Schultz a promis indemnizații de șomaj pe perioade mai lungi, mai multe pensii garantate și eliminarea contractelor pe perioadă determinată, în favoarea celor pe perioadă nedeterminată.

Martin Schulz a fost atacat deja de conservatori, care îl acuză că folosește un ton „populist”. Tendințele sale de stânga i-au atras porecla de „Robin Hood al SPD”.

×
Subiecte în articol: martin schulz