Peste 300 de piese de argilă de diferite forme, cu o vechime de 3.000 de ani, folosite pentru a ţine contabilitatea, au fost descoperite în cursul unor săpături arheologice efectuate în sud-estul Turciei, pe locul fostului oraş antic Tusham, relatează marţi cotidianul spaniol ABC.
Micile piese de argilă au fost create pentru înregistrarea, într-un mod rudimentar însă eficient, a schimburilor comerciale. Potrivit experţilor, piesele ar fi putut reprezenta produse de bază pentru societatea de atunci precum animale sau cereale. Când se făceau schimburi de astfel de produse, tranzacţia era consfinţită printr-o piesă de argilă. Era vorba, în esenţă, de unul dintre primele contracte din lume.
Sistemul a fost utilizat acum aproximativ 3.000 de ani şi a căzut în desuetudine după inventarea scrisului, care a permis înregistrarea tranzacţiilor comerciale, nemaifiind necesară figurina din piatră ca dovadă a operaţiunii respective. Multă vreme, cele două sisteme de contabilitate - cel scris şi cel pe bază de piese de argilă - au existat în paralel, sunt de părere specialiştii.
"Scrisul nu a stopat folosirea abacului, tot aşa cum epoca digitală nu a înlăturat creionul şi pixul. În cazul de faţă, piesele de argilă preistorice şi scrisul cuneiform s-au folosit împreună", a explicat coordonatorul cercetării, John MacGinnis, de la Institutul MacDonald din Cambridge pentru cercetări arheologice.