Polițiștii slovaci au identificat în Bratislava mașina care a fost implicată în accidentul produs în 7 noiembrie, pe Drumul Național 19 A, între localitățile Satu Mare si Dorolț. În accident a murit un bărbat, iar șoferul a părăsit locul accidentului.
Autovehiculul găsit de polițiștii slovaci în Bratislava prezintă avarii despre care există suscepiciuni că ar proveni din accident.
Mașina a fost găsită abandonată și, ulterior, ridicată în vederea efectuării unei expertize criminalistice.
„În prezent, în urma administrării probatoriului, polițiștii au reușit să afle identitatea conducătorului auto implicat, iar cercetările continuă pentru depistarea acestuia”, transmite, joi, Poliția Satu Mare.
Un cetățean slovac a lovit cu mașina un sătmărean, apoi a fugit din România. Victima accidentului a murit, iar cetățeanul slovac este căutat de autoritățile din mai multe țări. Practic, spune poliția, un bărbat de 58 de ani, cetățean slovac, aflat la volanul unui autovehicul pe direcția de mers Satu Mare-Petea, ar fi accidentat, luni seara, un bărbat de 43 de ani din Dara care mergea pe jos. În urma impactului, pietonul a murit. S-a stabilit că acesta a ieșit din România imediat după accident, prin Petea, având ca posibilă destinație Slovacia. Polițiștii din Satu Mare alături de autoritățile din Ungaria, Austria și Slovacia îl caută pe șofer.
(sursa: Mediafax)