Valurile uriaşe produse de cutremurul care a lovit Japonia a ridicat o altă problemă analizată de cercetători de la University College London. Dr. Tiziana Rossetto, inginer specializat în seisme, spune că există o serie de măsuri care pot fi luate ca prevenţie în caz de tsunami, dar şi pentru a minimaliza pagubele materiale şi pierderile de vieţi omeneşti. Măsurile se referă la modul în care pot fi construite clădirile în aşa fel încât impactul cu valurile să fie pe cât posibil redus. De asemenea, Rossetto menţionează importanţa dezvoltării unor sisteme publice de avertizare a populaţiei înainte de producerea tsunami-ului, a programelor educaţionale şi a strategiilor de evacuare în cazul unor asemenea catastrofe. Specialistul subliniază că eficienţa unui sistem de avertizare depinde de cât de departe sau de aproape geografic se formează tsunami-ul. Cel mai indicat este ca în caz de tsunami oamenii să se depărteze cât mai repede de ţărm şi să ajungă în zone cât mai înalte. La nivel naţional, populaţia poate fi avertizată de iminenţa pericolului prin intermediul anunţurilor făcute la radio sau televiziune.
Referindu-se la tsunami-ul care a lovit Japonia, dr. Rossetto observă faptul că atunci când cutremurele se produc foarte aproape de ţărm, autorităţile au la dispoziţie între 5 şi 10 minute pentru a avertiza populaţia. Prin urmare, ţările care sunt conştiente de pericolul unor asemenea fenomene, cum este Japonia, şi-au instruit cetăţenii prin intermediul programelor educaţionale, televiziune şi radio. La fel, în Hawaii s-a pus la punct un sistem de semnalizare a celor mai rapide şi sigure rute pe care locuitorii le pot folosi în fuga din calea apelor. Atunci când timpul necesar evacuării populaţiei este foarte scurt, oamenii trebuie direcţionaţi către acoperişul clădirilor înalte sau spre nivelurile superioare ale parcărilor supraetajate. De exemplu, în Japonia autorităţile au testat un tip de platforme care pot ridica oamenii de la nivelul solului.
Centralele nucleare ar trebuie să fie construite cât mai departe de ţărm şi prevăzute cu sisteme de închidere automate care să se declanşeze imediat după detectarea primelor mişcări seismice. Dr. Rossetto avertizează că barajele care se construiesc uneori în zone strategice cum sunt porturile nu sunt foarte eficiente.
Dr. Gopal Madabhushi, inginer la Cambridge University, co-autor la un studiu despre construcţii rezistente la tsunami, a testat împreună cu un grup de arhitecţi de la Harvard University modul în care se comportă diferite structuri la impactul cu valurile uriaşe. “În loc să te pui în calea valurilor încercând să le opreşti, pentru a minimaliza pierderile, este mai bine să permiţi apei să treacă prin cât mai multe culoare, uşi, ferestre şi alte spaţii deschise”, a fost concluzia specialiştilor. Scopul acestui studiu este să arate că felul în care sunt construite clădirile poate influenţa radical refacerea rapidă a acestora. Foarte eficiente în caz de tsunami sunt casele ridicate pe piloni. De asemenea, pereţii de rezistenţă ai clădirii, făcuţi din beton sau cărămidă, nu trebuie poziţionaţi pe direcţia în care avansează valurile. “Se poate vedea foarte uşor sensul din care vin valurile şi se pot construi aceşti pereţii foarte grei perpendicular pe traiectoria tsunami-ului”, precizează dr. Gopal Madabhushi.
Dar cel mai sigur, explică dr. Adrian Chandler, este să locuieşti cât mai departe de ţărmurile cu risc ridicat de producere a tsunami-urilor. Un sfat pe care autorităţile din oraşul Hilo din Hawaii l-au urmat după tsunami-urile din 1940 şi 1960, mutând localitatea spre centrul insulei.