x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Măsurile pentru susținerea economiei franceze se ridică la 450 de miliarde de euro

Măsurile pentru susținerea economiei franceze se ridică la 450 de miliarde de euro

25 Mai 2020   •   15:30
Măsurile pentru susținerea economiei franceze se ridică la 450 de miliarde de euro

Măsurile anti-criză adoptate de autoritățile franceze pentru susținerea economiei, afectată de pandemia de coronavirus au costat 450 de miliarde de euro, echivalentul a 20% din Produsul Intern Brut (PIB) al țării, a declarat ministrul de Finanţe, Bruno Le Maire, informează Reuters.

Executivul de la Paris a decis, încă de la jumătatea lunii martie, subvenționarea schemelor de şomaj parţial, împrumuturi garantate de stat, amânări de taxe şi ajutoare pentru micile companii.

"Dacă luăm în considerare banii alocaţi de la buget şi sprijinirea fluxurilor de numerar ale afacerilor, sunt în discuţie 450 de miliarde de euro, 20% din bogăţia naţiunii", a declarat Le Maire.

Împrumuturi garantate de stat, pentru care s-a stabilit o limită totală de 300 de miliarde de euro, au impact direct asupra bugetului numai dacă debitorul intră în faliment şi garanţia este utilizată.

Guvernul a alocat 110 miliarde de euro până în prezent, sprijin direct pentru economie, dar va actualiza cifra în proiectul de buget pe 2020 revizuit.

Ministrul francez pentru Buget, Gerald Darmanin, a avertizat că datoria Franţei ar urma să depăşească 115% din PIB până la finalul anului, din cauza costului măsurilor de criză.

Guvernul nu majorează impozitele pentru a reduce datoria.

Institutul Naţional de Statistică (Insee) a informat că datoria s-a situat la 98,1% din PIB în 2019, un nivel similar cu cel din 2018, în timp ce deficitul bugetar s-a situat la 3% din PIB, în creştere de la 2,3% din PIB în 2018.

Comisia Europeană a anunţat suspendarea regulilor privind disciplina bugetară în UE, măsură care va permite statelor membre să cheltuiască oricât va fi necesar pentru a lupta împotriva consecinţelor economice ale pandemiei. Printre obligaţiile pe care statele membre nu vor mai trebui să le respecte se află şi prevederile care cer ca deficitul public să rămână sub pragul de 3% din PIB şi datoria sub pragul de 60% din PIB.
 

×
Subiecte în articol: franta economie pachet de masuri