Este vorba de prima astfel de acţiune din ultimul deceniu la care iau parte medici specialişti şi primari (senior doctors), precum şi stomatologi din spitale şi va presupune anularea şi reprogramarea a mii de intervenţii, proceduri şi consultaţii, fiind acoperite doar serviciile de urgenţă.
Ea vine după o grevă de cinci zile a medicilor rezidenţi, aflaţi la începutul carierei (junior doctors), cea mai îndelungată din istoria NHS.
Guvernul britanic le-a propus medicilor "seniori" o majorare cu 6% a salariilor, denunţată de sindicatul British Medical Association (BMA) drept "derizorie", acesta susţinând că salariul medicilor britanici a scăzut în termeni reali cu peste o treime în ultimii 14 ani.
Potrivit BMA, un medic de spital cu experienţă este plătit în baza unui contract ce datează din 2003 cu un salariu de bază de 88.364 lire sterline (circa 114.387 dolari), ajungând în 19 ani la 119.133 de lire. Potrivit Ministerului Sănătăţii, împreună cu bonusurile şi orele suplimentare, salariul mediu al acestora ar ajunge în 2023/2024 de circa 135.000 de lire.
Analizele arată că salariile medicilor seniori au rămas cu mult în urma celor ale avocaţilor, arhitecţilor şi consultanţilor financiari, mai afirmă BMA.
Serviciile de medicină generală şi farmaciile vor continua să funcţioneze normal pe perioada grevei.
Pe 13 iulie, premierul conservator Rishi Sunak a cerut sindicatelor funcţionarilor publici să înceteze grevele şi să accepte o ultimă ofertă de majorare a salariilor, între 5% şi 7%, în funcţie de sector. Cadrele didactice au anunţat atunci suspendarea protestului, după o ofertă de 6,5%.
Pe lângă medici, şi conductorii de tren britanici intră joi în grevă, ce coincide cu începerea vacanţei şcolare. Sindicatul RMT a avertizat că joi, apoi pe 22 şi 29 iulie "o mare parte a reţelei" nu va beneficia de servicii, iar sindicatul Aslef, tot al feroviarilor, a început la rândul său joi o grevă de două zile.
"Aceste greve se înscriu într-o campanie care a început acum peste un an", a menţionat pe Sky News Mike Lynch, secretar general al RMT. "Suntem realmente într-o situaţie dificilă. Oamenii trebuie să aibă salarii decente", a insistat acesta.