Un medic rus, care s-a plâns că a fost forțat să lucreze chiar și după ce rezultatul testului său pentru COVID-19 a ieșit pozitiv, a căzut în mod misterios de la una dintre ferestrele spitalului, aflându-se în stare critică. Acesta este cel de-al treilea caz similar din ultimele zile, în care sunt implicați medici din Rusia. Căderile de pe clădiri și de la ferestre par să fi devenit, în ultimul deceniu, o manieră consacrată de dispariție a disidenților ruși.
În vârstă de 37 de ani, Aleksandr Shulepov a căzut de la una dintre ferestrele aflate la al doilea nivel al unui spital din Voronezh, o regiune vestică a Rusiei. El a suferit o fractură craniană și se află în stare critică, a anunțat publicația „The Moscow Times”, citată de site-ul „Breitbart”. Shulepov lucra la spitalul din orașul Novaya Usman, unde era tratat și pentru simptome de coronavirus. Potrivit „Radio Europa Liberă”, Shulepov a fost internat pe data de 22 aprilie pentru noul coronavirus și ar fi trebuit să iasă din izolare zilele acestea, după ce ultimele teste pentru COVID-19 au ieșit negative. El a căzut misterios de la fereastră pe 2 mai, iar poliția susține că investighează împrejurările în care s-a produs incidentul. În ziua în care a fost internat, Shulepov și colegul său, Aleksandr Kosyakin, au difuzat imagini video în care se plângeau că, deși fusese depistat pozitiv la teste, doctorul a fost obligat de șeful său să lucreze alături de colegii din spital. Imaginile au apărut chiar după ce o serie de relatări informau că liderii de la Moscova i-au obligat pe studenții aflați în anul trei la facultățile de medicină să lucreze în timpul pandemiei, amenințându-i cu sancțiuni academice și profesionale, mai scrie „Breitbart”. Trei zile mai târziu, Shulepov a difuzat un nou video, în care retracta acuzațiile anterioare, afirmând că materialul realizat alături de Kosyakin a fost înregistrat într-un moment când se afla „într-o stare emoțională”, după aflarea veștii că e contaminat cu noul virus. În acest ultim material apărea și Igor Potanin, medicul șef al spitalului, care insista că personalul său a primit suficiente echipamente de protecție. Shulepov „se simțea bine și se pregătea să iasă din spital, când, din senin, s-a întâmplat tragedia”, a declarat Kosyakin pentru CNN. „Nu se știe exact cum și din ce motiv (…) Sunt întrebări la care nu-mi pot răspunde!”, a adăugat el. În prezent, Kosyakin se confruntă cu acuzații penale pentru încălcarea recentei legi contra dezinformării, care prevede până la cinci ani de închisoare pentru cei ce răspândesc „știri false” despre pandemie. Până ieri, autoritățile ruse raportaseră 145.000 de infectați cu noul coronavirus și circa 1.400 de morți, într-un bilanț „anormal de scăzut comparativ cu alte state”, notează „Breitbart”.
Practică deja consacrată?
Shulepov este al treilea doctor care a căzut dintr-un spital în ultimele zile. Pe 1 mai, Elena Nepomnyashchaya, medic șef la un spital din orașul siberian Krasnoyarsk, a decedat după ce căzuse cu o săptămână mai devreme de la una dintre ferestrele biroului său, aflat la etajul cinci al clădirii. Potrivit „Breitbart”, femeia se plânsese că personalul ei medical era obligat să trateze pacienți cu COVID-19, fără a avea suficiente echipamente de protecție. Pe 24 aprilie, Natalya Lebedeva, șefa serviciului medical de urgență din „Star City”, locul unde se antrenează cosmonauții ruși, s-ar fi aruncat de pe clădirea spitalului, după ce nu ar fi reușit să oprească un focar de infecție. Spitalul a numit moartea ei „un tragic accident”. Căderile de pe clădiri și de la ferestre par să fi devenit, în ultimul deceniu, o manieră consacrată de dispariție a disidenților ruși. În aprilie 2018, spre exemplu, jurnalistul de investigații Maxim Borodin, care scria despre implicarea militară a Rusiei în Siria, a căzut de la etajul patru al apartamentului său.
„Shulepov se simțea bine și se pregătea să iasă din spital, când, din senin, s-a întâmplat tragedia”.
Aleksandr Kosyakin